Cand zeii vin printre noi...

joi, 24 mai 2012

| | |
Ah, ce dor mi-a fost de surprizele de miercuri! Aveam nevoie sa imi imbunatateasca ceva starea (iar nu imi ies desenele...). Nu pot sa spun decat: "Ave Leda!"

"THE GODDESS TEST de Aimée Carter în portofoliul LEDA
                     
Toate fetele care au trecut prin încercarea asta nu au avut sorţi de izbândă.
Acum este rândul lui Kate.
Kate şi mama ei au fost întotdeauna foarte apropiate – acum însă aceasta este pe moarte. Iar ultima sa dorinţă este să se mute înapoi în casa în care a copliărit. Aşa încât Kate va trebui să meargă la o nouă şcoală, să se adapteze la o viaţă fără nimeni apropiat din familie în jur şi să se obişnuiască cu gândul că mama ei s-ar putea să nu supravieţuiască toamnei.
Dar Kate îl întâlneşte pe Henry. Brunet.  Misterios. Fascinant.  Acesta pretinde că ar fi Hades, zeul împărăţiei subpământene  – iar dacă ea va accepta târgul pe care i-l propune, el o va ţine pe mama ei în viaţă, timp în care Kate va trebui să treacă prin şapte încercări.
Kate este convinsă că Henry este nebun – dar în clipa în care îl vede readucând o fată la viaţă totul este pus sub semnul întrebării. Acum salavarea mamei ei pare o idée posibilă, chiar dacă nebunească. Dacă va reuşi, va deveni viitoarea mireasă a lui Henry … şi zeiţă.
Dacă dă greş…

“O reinterpretare originală a miturilor greceşti adaugă strălucire acestei poveşti romantice.” Cassandra Clare, autoarea seriilor Instrumente mortale şi Dispozitive infernale

AIMÉE CARTER s-a născut şi a copilărit în statul Michigan din Statele Unite, unde locuieşte şi în prezent. A început să scrie încă de la vârsta de unsprezece ani, iar prima povestire originală a compus-o patru ani mai târziu; şi de atunci nu s-a mai oprit o clipă. Primul ei roman pentru tineri, The Goddess Test, a fost publicat în 2011, iar continuarea acestuia. Goddess Interupted, în 2012"

Cred ca o sa fie o carte bestiala, daca Cassandra Clare (aveee!) a spus-o. Deci, stam si ne roadem unghile pana apare :)

1 comentarii:

Wild Rose spunea...

Ale...si cine mai vrea: http://aripi-de-hartie.blogspot.com/2012/05/concurs-uratii.html
Concurs pe blogul meu, sponsorizat de Libraria Online Libris :)

Trimiteți un comentariu