Din nou o fata Gallagher

joi, 30 august 2012

| | | 1 comentarii
Scuze ca postez asta cam tarziu, dar am fost plecata la bunica. Vestea tot ramane buna: Fetele Gallagher se intorc :)

NU RATAŢI CONTINUAREA SERIEI FETELE GALLAGHER de Ally Carter
Un thriller romantic, plin de aventuri, suspans şi, nu în ultimul rând, umor

New York Times Bestseller

PE CUVÂNT DE SPIOANĂ, volumul 2 din seria FETELE GALLAGHER de ALLY CARTER ─ din 4 septembrie împreună cu revista Bravo Girl

După ce l-a urmărit (aplicând cele mai bune metode de operaţiuni sub acoperire), l-a cucerit şi apoi a trebuit să renunţe la primul ei prieten, Josh, tot ce-şi doreşte acum Cammie este un semestru liniştit, fără băieţi. (De altfel, cam aşa suna şi promisiunea făcută în faţa unui detector de minciuni într-un buncăr subteran secret al CIA!) Dar asta e mai uşor de spus decât de făcut când eşti elevă la cea mai bună şcoală din lume pentru spioane, Colegiul Gallagher pentru Tinere Excepţionale.
Şi deşi Cammie are un I.Q. de geniu, tot mai există unele lucruri pe care nu le ştie. De pildă: oare fostul ei prieten o să-şi aducă vreodată aminte de existenţa ei? Cât de mult va trebui ea să plătească pentru ceea ce a făcut în semestrul trecut? Şi, cea mai importantă întrebare dintre toate: de ce se poartă mama ei atât de ciudat?
În ciuda celor mai bune intenţii ale lui Cammie de a fi o elevă normală, se pare că pericolul o însoţeşte mereu. După ce este învinuită pentru o breşă de securitate care pune în primejdie statutul ultrasecret al şcolii, Cammie şi prietenele ei află că şcoala lor urmează să găzduiască nişte musafiri misterioşi ─ nume de cod: Blackthorne.
Şi, în curând, fetele se strecoară prin pereţi şi coridoare secrete, montează microfoane şi dispozitive de urmărire şi iau amprente pentru a afla adevărul despre Blackthorne şi pentru a o disculpa pe Cammie. Chiar dacă au încredere în talentele lor de spioane, de data asta ţintele sunt mai dificile (şi mai sexy!), iar miza pentru inima lui Cammie ─ şi iubita ei şcoală ─ mai uriaşă ca niciodată.
Romance (fără a fi însă sirop!) plus spionaj, iată o reţetă fantastică, iar ultimele capitole, total neaşteptate şi complet surprinzătoare, dau acea notă de originalitate care a marcat şi primul volum al seriei.
O lectură IREZISTIBILĂ!

ALLY CARTER, pe adevăratul ei nume Sarah Leigh Fogleman, s-a născut în 1974 în Oklahoma.
A urmat cursurile Universităţii de Stat din Oklahoma şi ale Universităţii Cornell.
Prima ei carte a fost un roman chick lit, Cheating at Solitaire (2005), a cărui continuare, Learning to Play Gin, a apărut în 2006. Tot în 2006 a fost publicat şi primul ei roman pentru adolescenţi, Dacă ţi-aş spune că te iubesc, ar trebui să te omor, cel dintâi volum din seria Fetele Gallagher, ce are ca subiect aventurile dintr-o şcoală de spioane, Colegiul Gallagher.
O altă serie pentru adolescenţi, din care au apărut deja trei volume, se numeşte Heist Society şi are în centrul ei o afacere de familie specializată în… furturi.
Cărţile lui Ally Carter au fost publicate în peste douăzeci de ţări, apărând pe listele de bestselleruri ale New York Times, USA Today, Wall Street Journal, precum şi Barnes and Noble, IndieBound şi Bookscan.

Pentru mai multe informaţii despre autoare şi cărţile ei, accesaţi site-ul www.allycarter.com.

Book Lovers Challenge #8

luni, 27 august 2012

| | | 3 comentarii
 "Prezintă-ne cartea ta preferată din copilărie și spune-ne de ce te-a impresionat așa mult. Dacă mai ai cartea, arată-ne o poză cu ea :)." De-abia astept...
Cartea mea favorita din copilarie a fost "Pomul Comorii" de John&Cindy Trent si Gary&Norma Smalley. Ilustratiile, pe care le adoram si incercam de fiecare data sa le desenez (dar erau cam varza...) sunt facute de Judy Love.
In poveste este vorba despre patru prieteni: Leul Alex (un conducator innascut, indraznet, serios si ferm  care ia hotarari rapide), Foca Poznasa (cateogoric personajul meu: vorbeste mult si spune povesti amuzante, e foarte prietenoasa, e plina de energie, ii place sa se afle in centrul atentiei si mereu inarmata cu o doza de optimism), Cainele Fidel (mereu credincios prietenilor, gata sa ajute in orice moment, bland si afectuos, rabdator si pasnic) si Castorul Chewy (mediculos, atent la detalii, pasionat de stiinta, pune mereu multe intrebari si spune mereu lucrurilor pe nume). Cei patru primesc de ziua lor de la Inteleapta Bufnita, o harta care ii va calauzi la pomul Comorii. Pe parcursul drumului, in care fiecare gaseste o parte din cheie, personajele isi descopera personalitatile si invata ca prietenia lor este cea mai pretioasa comoara. Cred ca am pus-o pe mama sa imi citeasca de o suta de ori cartea... 
Pana si acum o rasfoiesc cand imi vine cheful si sunt mereu prisa in Campul cu Mure sau Cascada Bomboanelor cu Menta (yummy!). Categoric cartea copilariei mele. Si acum, pentru garndiosul final, harta si ghicitoarea pe care cei patru prieteni au deslegat-o cu mare succes :)

Spre cele patru chei te duce harta
La al Comorii Pom sa deschizi poarta

De prima cheie daca vrei sa dai
Va trebui sa cauti ultimul pai

Ascunsa de priviri iscoditoare
Desi n-o vezi se afla langa mare

De-asculti atent, cu inima deschisa
Si-a treia cheie vei gasi-o prinsa

Si-acum spre Pom alearga voiniceste 
Dar afla-ntai ce nu se potriveste! 

Si sa nu uitam de ilustratia mea favorita...
"Cel mai mare adevar pe care-l invatati astazi este ca prietenii au nevoie de prieteni in viata."

Book Lovers Challenge #7

vineri, 24 august 2012

| | | 2 comentarii
Revin si eu cu provocarile...imi cer scuze ca am facut asa o pauza lunga :( Azi trebuie sa raspund la intrebarea "În lumea cărei cărți ai dori să trăiești pentru o scurtă perioadă de timp și  de ce?"

Pentru ca momentan sunt pur si simplu socata de cat de superb a fost primul volum din "Fetele Gallagher" care a aparut cu revista Bravo Girl marti, o sa spun ca as fi mai mult decat fericita sa fiu o studenta la Colegiul Gallagher. Asta daca, bine-nteles ar veni la pachet si cu toate cunostintele pe care le poseda Cammie si prietenele ei. Vreau si eu sa sparg un cod CIA!!! :))
Serios vorbind, cine nu si-ar dori sa faca parte din seria lui Ally Carter? Sa stii sa imobilizezi pe cineva in 7 feluri, sa fii un geniu al calculatoarelor, sa te confuzi atat de tare cu peisajul incat nici macar proprile tale prietene sa nu te observe... Si sa va mai intreb ceva: cati dintre voi se uitau ca obsedatii la "Spioanele" in perioada lor de glorie? Eu eram cu siguranta...
Revenind cu picoarele pe pamant, lumea Gallagher Girls este una destul de sigura, astfel incat nu te poti trezi mancat de demoni, nu trebuie sa mori in arene ciudate facute de maniaci, nici sa vanezi creaturi care seamana suspect de mult cu dementorii. Deci, categoric vreau sa fiu spioana :)

***
Si acum va rog sa ma scuzati, dar chiar nu ma pot abtine sa nu pun reclama asta :)

Concurs

marți, 21 august 2012

| | | 6 comentarii
Nu va era dor de un concurs? Mie da, dar din pacate bugetul meu este minim (de-abia imi cumpar si eu cartile...) si chiar nu pot sa sponsorizez chestii. Asa ca, de data aceasta este vorba de un concurs cu carti in format electronic (PDF). Si nu, nu e concurs de creatie, pentru ca vad ca nu va prea place sa scrieti. Dar nu va mai aburesc, ci va spun despre ce este vorba.
De data aceasta puteti castiga cele doua volume din seria "Firelight" scrisa de Sophie Jordan.Cartile, repet, sunt in format PDF, asa ca le puteti citii pe calculator, pe e-book, etc. Va mai spun ca "Firelight" si "Vanish" sunt in engleza, pentru ca inca nu s-a gasit nimeni sa le traduca. Dar cred ca va descurati voi, nu?
Tot ce trebuie sa faceti este sa raspundeti printr-un comentariu la intrebarea "De ce ti-ar placea sa citesti Firelight?"  E o intreare usoara, dar sper sa nu imi raspundeti cu "de-aia" sau "pentru ca faci concurs si tre' sa particip". Un raspuns coerent, va rog ;)
Castigatorul va fi ales prin tragere la sort pe data de 2 septembrie, iar cartile vor fi trimise pe mail. Acestea fiind spuse, va urez succes tuturor :)
P.S.: Pentru recenzia primului volum, cautati la pagina "Recenzii". 

  

Leapsa copertelor

luni, 20 august 2012

| | | 5 comentarii
Saluuut blogarime! Mai e cineva pe aici? Eu tocmai am revenit in lumea reala in care nu mai sunt in vacanta, nu mai imi e cald de mor dar nici nu mai simt miros de mare... Trist cum toate au si un sfarsit, nu? Stiu ca am fost incantata sa am net pe unde am fost, dar din pacate nu l-am folosit. Nu de alta dar chiar nu am avut timp si chef. Anyway, am de facut o leapsa de la Patty, careia ii multumesc mult. Deci, hai sa ne apucam de treaba :)

1. O carte cu coperta roz. (daca aveti, scrieti titlul si autorul) 
  
Douasprezece scaune- Ilf si Petrov

2. Scrieti primele 5 cuvinte dintr-o carte a carei coperta v-a impresionat. 

"Bratele maciesului se intindeau ca"- Crescendo de Becca Fitzpatrick

3. O carte cu o coperta frumoasa, dar continut nu prea bun.(doar numele si autorul) 
Frenezia de Francesca Lia Block

4. Un citat dintr-o carte a carei coperta nu e cine stie ce, dar continutul v-a placut. 
“No one knows for certain how much impact they have on the lives of other people. Oftentimes, we have no clue. Yet we push it just the same.”- Cele treisprezece motive de Jay Asher

5. Ultimele 5 cuvinte dintr-o carte cu coperta verde.(daca aveti in bilbioteca) 

"... se intindeau in fata lor"- Mostenirea de Christopher Paolini

6. Mergeti la biblioteca personala, inchideti ochii si intindeti mana. Ce carte ati atins?

Iertarea de P.C. Cast & Kristin Cast

7. O carte a carei coperta vi se pare ca nu se potriveste cu continutul.

Fascinatie de Melissa Marr

8. Deschideti o carte cu coperta neagra si scrieti primele 5 cuvinte pe care le-ati vazut. 

"Afroditei nu ii placea privirea lui"- Tentatia de P.C.Cast si Kristin Cast

9. Pe coperta carei carti s-au potrivi fotografia de mai sus?

Nu stiu de ce am impresia ca s-ar potrivi cartii Revelatii de Melissa de la Cruz...

10. Puneti coperta unui fanfic scris de voi, sau a unei poezii/povesti, daca aveti.


Leapsa merge mai departe la oricine nu o are :) Nu va sfiiti sa o luati! Revin mai tarziu cu BLC.

Book Lovers Challenge #6

luni, 6 august 2012

| | | 3 comentarii
Hello, toata lumea! Ce mai faceti? Dupa cum vedeti, eu am net in Muntenegru. Tara asta e superba. Vila noastra inchiriata este chiar pe plaja, deci facem cinci pasi si ne trezim in apa. Ca sa nu mai spun ca suntem intre mare si munte :) Foarte ciudat, dar privelistea e incredibila. Revin cu poze. A, apropo, casa in care stam are peste 300 de ani, apartine unei familii regale si are cateva camere inchise pentru ca sunt...de muzeu. Nice, huh? Ok, subiectul de azi chiar imi place... "Dacă ți-ai dori într-o zi să scrii o carte, care ar fi subiectul ei, și ce imagine ai dori să fie folosită pentru copertă? Arată-ne imaginea."
V-am mai spus si mai repet odata ca eu scriu o poveste pe Wattpad, desi, momentan am doar primul capitol. Dar vin si celalalte dupa vacanta. Ca sa cititi, dati click Aici.
Ca si subiecte de scris carti, as putea spune ca am multe idei in minte, dar unele le-am pus in practica si nu imi place ce a iesit, altele inca nu am avut tupeul sa le scriu. Poate vor veni cu timpul. Asa ca o sa va povestesc despre ce scriu acum, in "Between Worlds".
Actiunea se petrece intr-o America distopica, unde societatea e impartita intre Organizatori si Calatori (seamana putin cu Divergent la inceput, dar mai apoi...). Organizatorii s-au ocupat, de cand se stiu, cu reorganizarea Lumii Noi si educarea populatiei. Ei au grija ca lumea sa fie din nou ca cea de dinaintea razboielor si a molimelor, ridicand o civilizatie din nimic. Cea de-a doua breasla, Calatorii, sunt cei care calatoresc in timp pentru a incerca sa schimbe Lumea Veche si sa aduca pacea, astfel incat razboaiele sa fie evitate, iar lumea sa nu fie distrusa. De asemenea, Calatorii conserva lucrurile din Lumea Veche si au grija de istoria ei.
Pentru Jasmine Walkers, protagonista noastra in varsta de 17 ani, a venit vremea sa fie repartizata in breasla care i se potriveste. Timp de patru luni i s-a evaluat comportamentul, s-au verificat cunostintele si aptitudinile pentru ca mai apoi sa fie ori o Calatoare ori o Organizatoare buna. Ea face parte dintr-o familie cu traditie, in carte toti sunt Organizatori. Dar Jasmine este altfel si sub nici o forma nu vrea sa mai stea in breasla nativa, unde este tinuta de lanturi invizibile care o forteaza sa nu fie ea insusi.
Cand vine vremea repartizarii, Jasmine este atribuita Calatorilor si de aici incepe greul. Fata trebuie sa treaca printr-o initiere dura pentru a invata sa se adapteze conditiilor din Lumea Veche, sa se comporte precum un nativ din perioada in care va calatorii si pentru a se apara. Iar apoi... vine o America total diferita de ce a cunoscut Jasmine. Dar daca ea nu este pregatita sa calatoreasca intre lumi? Pentru ca orice actiune pe care o face, va avea un efect in Lumea Noua....
P.S.: Coperta nu e pusa de loc aiurea. Are si ea rolul ei. Veti vedea... daca cititi :)

Sper ca vi se pare interesanta descrierea. Pentru mine, cel putin, reprezinta o provocare sa o scriu. Si vreau neaparat sa ii dau de capat. Ne revedem maine! See ya :)

Book Lovers Challenge #5

duminică, 5 august 2012

| | | 0 comentarii
Momentan sunt in Serbia si am net!!! Party :) Nu prea stiu daca o sa am net si unde ma duc, dar ma rog sa fie asa, ca sa pot posta. Poate vreti sa stiti ca tara vecina este superba cu "S" mare. Suntem intr-o statiune montana unde este aer curat, lume multa si fericita, o gramada de cai, iar cabana noastra miroase foarte frumos a pini si vanilie. Ce pacat ca stam aici doar o noapte... Ok, sa trecem la provocarea de azi: "Copiază un citat care te-a impresionat și comentează-l. Scrie părerea ta despre el, ce îți inspiră, de ce l-ai ales".
Nu stiu de ce, dar singurul citat care imi vine acum in minte este din cartea "Love story" a lui Erich Segal. Aceasta este adevarata love-story de care se tot povesteste pe la noi, iar cartea este una deosebita si impresionanata, desi sunt convinsa ca putin dintre voi au citit-o... Oricum, citatul e urmatorul:
“Love means never having to say you're sorry.” 
Si ca sa subliniez: nu stiu de ce mi-a aparut in minte. Doar a facut-o, iar eu mi-am amintit de carte si de o poveste atat de frumoasa. Probabil ca l-am ales deoarece asa s-a incheiat cartea. Daca o cititi, veti vedea ca intr-adevar, citatul asta va aduce lacrimi in ochi. Si intr-un fel, chiar are dreptate, desi nu prea am cum sa stiu (nu mi-am intalnit "marea dragoste", am doar 15 ani). Dar consider ca, atunci cand iubesti pe cineva cu adevarat iar el te iubeste la randul lui, nu este nicodata nevoie sa iti ceri scuze, pentru ca iertarea vine de la sine. Nu poti fi suparat pe aceea persoana, daca tii la ea cu adevarat. Pararea mea :) 

Nu stiu, pare scurt cat am scris, dar nu este mai mult de comentat. Dragostea nu se dezbate, se simte! :) Na, am devenit si filozof.
Ok, ne vedem maine, sper!

Book Lovers Challenge #4

sâmbătă, 4 august 2012

| | | 0 comentarii
O intrebare care pare destul de usoara, dar la care m-am tot gandit si nu am un verdict. Azi e timpul sa raspund atat pentru mine, cat si pentru voi: "Care sunt personajele tale supranaturale preferate (vampiri, vrăjitoare, zâne etc) și de ce?"
Primul raspuns care mi-a venit in minte era "Depinde de ce citesc la momentul respectiv" Apoi mi-am dat seama ca, la naiba, trebuie sa decid si eu o data! Asa ca, luand in cele din urma o grea hotarare, personajele mele supranaturale preferate sunt ingerii si pe jumtate ingerii/nefilimii (ha, nu va asteptati la asta, nu?)
De ce? Of, mai trebuie si justificat...damn. Pai, ia sa vedem:
     - seriile lui Cassandra Clare m-au facut sa iubesc pur si simplu nefilimii. Adica, Jeez, cine nu ii iubeste pa baietii Heronale? In plus, imi plac armele lor: pumnalele de seraf care se activeaza cand rostesti numele unui inger, sabia care te obliga sa spui numai adevarul, lampa vrajitoarei. Cine nu iubeste raiul, cand descendentii sai sunt atat de tari??!!
     - de cand eram mica ma gandeam la ingerul meu pazitor, acela care este menit sa te vegheze si sa te apere nencetat. Tin minte ca ma rugam la el in fiecare seara, si nu ma puteam opri din a-mi imagina aripile lui lungi si pufoase :)
     - o mare influenta in acesta hotarare a avut-o Carter, ingerul din seria "Georgina Kincaid" de Richelle Mead. Ii ador replicile lui geniale, momentele de dragalasenie, inima de aur si talentul de a se face disparut cand e cazul. Plus ca imi place ca e foarte misterios. Si nonconformis: ati mai vazut voi ingeri sa fumeze si sa dea foc, din greseala, bradului de Craciun? Plus ca isi pierde vremea cu subalternii lui Jerome, ceea ce e destul de surprinzator.
     - tot din seria cu sucubi, mi-a atras atentia si Roman, prietenul Georginei. El este nefilim, si chiar daca in primul volum mi se parea "tipul rau, dar badass", mi-a dovedit in volumele 4 si 5 ca este foarte de treaba si ca are o inima de aur. Faptul ca o sprijina pe eroina noastra oricand si ii este mereu alaturi conteaza foarte mult. Si chiar imi doresc ca Kincaid sa ramana cu el si nu cu Seth. Dar nu eu scriu cartea, asa ca...

Ingeri, nefilimi, ingeri si iar nefilimi. Categoric personajele mele favorite :)

Book Lovers Challenge #3

vineri, 3 august 2012

| | | 2 comentarii
Ooo, de provocarea de azi imi era chair frica... : "Cu care personaj din cărțile citite te asemeni cel mai mult (aveți calități, defecte comune, același mod de a acționa în unele situații etc.) ? Dacă nu ai găsit doar un personaj, poți face un mix de 2-3 și să ne spui ce ai asemănător de la fiecare."
Din moment ce nu pot sa spun ca ma aseaman doar cu un singur personaj, o sa fac un mix. Multumesc, fetelor, pentru ca v-ati gandit si la asta :) Asa ca, eu: hmm, sunt intr-o perioada in care nici eu nu stiu cine sunt, insa am cateva trasaturi de care sunt sigura: sunt impulsiva si spontana, nu ma gandesc de doua ori inainte sa fac sau sa spun ceva (ceea ce, in unele cazuri, nu ma prea ajuta...). Sunt incapatanata si nu renunt usor la lucrurile/persoanele/ideile la care tin. Poate si putin revolutionara, din moment ce nu prea accept societatea de astazi. Imi place sa ajut oamenii, desi pot tine suparare destul de mult pe o persoana care mi-a facut ceva foarte rau (doar in cazuri extreme se intampla). Imi place lecturaaaa (dar banuiesc ca stiati asta, huh?) si imi place sa invat cat mai mult despre lucrurile care ma pasioneaza, ceea ce ma face sa retin destul de usor informatiile. Subiectele care nu imi sunt pe plac sunt destul de greu de aprofundat si uneori asta ma face sa le urasc inainte de a le cunoaste foarte bine (dezavantaj mare, mai ales la geografie si mate). Sunt o visatoare incurabila, iar parintii mei spun deseori ca ar trebui sa mai cobor dintre nori si lumile mele imaginare la care tot ma gandesc cu ochii deschisi, si sa mai fiu prezenta si in viata reala. Cred ca melodia lui Ozzy Osbourne- Dreamer, ma descrie perfect (" I'm just a dreeeeeamer/ I dream my life aaaaawy/ I'm just a dreeeeamer/ Who dreams of better daaaaays!"). In momentele mele bune sunt o romantica incurabila, in altele ma gandesc ca sunt feminista si sustin sus si tare ca "Nu imi trebuie baieti!". Imi ador muzica, fie ea rock sau clasica. Si sunt destul de vijelioasa, in sensul ca ma enervez cu viteza sunetului si devin violenta (ei, fiecare cu defectele lui) Deci, asadar si prin urmare, mi-e cam geru sa ma incadrez intr-o carte. Asa ca voi spune ca sunt o combinatie intre Rose Hathaway (Academia Vampirilor), Tessa Gray (Dispozitive Infernale) si Dru Anderson (Altfel de ingeri). Cel putin, dupa parerea mea...
P.S: Soriceii din imagine reprezinta personalitati si ipostaze. Asta pentru can probabil unii va intrebati "what???!!!". Deci nu, nu am personalitate de soarece :)) Doar sunt draguuuti desenati.

***
Acum, trebuie sa va spun la revedere pentru o perioada (pana pe data de 19) pentru ca plec in vacanta! O sa imi fie tare dor de voi, dar sper sa am net in Muntenegru, ca sa pot posta. In Austria sigur am. Maine dimineata pe la 6 postez urmatoarea provocare. Asa ca ne revedem noi; nu stiu cand, dar ne revedem. Postarile de la BLC le scriu inainte si o rog pe Irina sa le posteze, asa ca nu voi ramane in urma. Asa ca va doresc tuturor o vacanta cat mai frumoasa! See ya :)





Book Lovers Challenge #2

joi, 2 august 2012

| | | 2 comentarii
O noua zi, o noua provocare :)
Azi: "Povestește-ne ceva despre prima ta recenzie: la ce carte a fost făcută, dacă ți-a fost greu să o scrii și de ce, dacă erai curios/curioasă sau emoționat/ă de părerea cititorilor blogului tău"


Prima mea recenzie a fost facuta la volumul 1 din seria "Academia Vampirilor". Click aici pentru a o vedea. Inainte faceam recenzii pe serii, ceea e nu era foarte avantajos deoarece nu puteam sa transmit aceleasi idei cum fac acum, cand iau fiecare carte in parte. Asa ca, intr-o cand nu aveam ce face si parintii mei erau plecati la o nunta, m-am apucat sa sterg tot, sa reorganizez blogul si sa-i schimb putin aspectul. Si fara sa imi dau seama, am inceput sa scriu prima mea recenzie. Initial nu prea stiam eu cum o sa fie, cum ar trebui sa arate si pana unde ar trebui sa dezvalui povestea. Asa ca am facut o pauza de 10 minute, in care doar am rasfoit cartea. Si asta mi-a dat inspiratie: sa traiesc aventurile lui Rose, sa imi aduc aminte de toate sentimentele care ma incercau cand citeam, de tot suspansul si de micile detalii care m-au facu sa cred ca aceea e cartea mea preferata, acestea au fost lucrurile care m-au impins sa descriu cat de bine am putut la acel moment cartea.
La final am fost destul de multumita de rezultat, desi acum, cand ma uit cu un ochi mai critic la ea, imi dau seama ca as schimba o buna parte. Dar imi place sa cred ca am evoluat, ca aceea reprezinta inceputul meu, primul pas facut de mine intr-o arta a comentarii. Asa pot sa imi vad evolutia. Si imi da multe sperante si multa ambitie.
Cand am postat-o, nici nu m-am gandit ca cineva o sa comenteze, dar cand am vazut cuvintele insirate de Sookie, am crezut ca o sa sparg tavanul de fericire! Pana si acum, de cate ori vad un comentariu, ma incearca un sentiment de fericire, pentru ca stiu ca cuiva, din 18 milioane cati suntem, ii pasa de ce scriu eu pe bucata asta de blog :) Si e un sentiment asa de fumooooos!
Stilul meu de recenzare nu e foarte complex. Ma bazez doar pe faptul ca pot starni interesul: pana la urma asta e scopul, nu? Uneori imi dau seama ca dezvalui prea mult, dar ma consolez cu gandul ca astfel cititorul isi da seama daca este sa nu o carte pe gustul lui. E greu si incerc sa o fac cat mai bine. Nu tot timpul imi iese; sunt om si sunt sortit greselii. Dar incerc, si asta e tot ce conteaza :)

Character review: Will Herondale

| | | 0 comentarii
Doamne, ce fericita sunt ca fetele m-au lasat pe mine sa scriu despre Will :)
E personajul meu preferat si daca ar trebui sa aleg intre el si Jace din seria "Instrumente Mortale" cred ca nu prea as putea... Strange, but is true.
Dupa cum probabil ati inteles, asta va fi un fel de recenzie a personajului din seria "Dispozitive infernale": o sa imi spun parerea despre el, ce imi place, ce nu imi place, o sa il si descriu putin si, bine-nteles, o sa va chestonez si pe voi cu privire la domnul Herondale. Plus ca nici umorul nu va lipsi, deoarece Will are niste replici geniale! You'll see...
William Owen Herondale, pe numele sau intreg, s-a nascut intr-o familie cu origini in Tara Galilor, un loc in de care este profund atasat, asa cum marturiseste in scrisoarea adresata familiei de la sfarsitul volumul doi, Printul mecanic: " Institutul este foarte diferit de casa noastra strajuita de munti si de uriasul cer albastru, fara nori, si de verdele infinit." La varsta de 12 ani, isi paraseste mama, tatal si sora mai mica, pe ascuns din motive numai de el stiute, pentru a se alatura celor din Institutul de la Londra si pentru a deveni vanator de umbre. Acolo in intalneste pe Jem, care ii va deveni cel mai bun prieten si, peste doi ani, parabatai. Astfel cei doi devin inseparabili  "Ai jurat că vei rămâne lângă mine, zise el. Când am depus jurămintele ca parabatai. Sufletele noastre sunt legate. Suntem o singură persoană, James."


Ca si comportament, tanarul vanator de umbre este prezentat ca fiind deseori arogant si nepoliticos, avand un caracter acid si neprietenos. Replicile lui sunt pline de sarcasm, dar si un umor negru "Bravo,ii spuse Will dupa ce iesira din bucatarie. Pentru ca ai complimentat-o pe Agatha. Acum o sa-i placa de tine. Daca nu te place, nu e bine. O sa-ti puna pietricele in supa." Desi este foarte greu sa ii descoperi adevaratul caracter, Tessa are totusi taria de a purta conversatii animate cu el, in ciuda faptului ca Will se retrage in spatele zidurilor and considera ca a depasit limita. Totusi, daca cititi seria, veti vedea ca "conasul Will" este foarte altruist si tine la cei pe care ii iubeste mai mult ca la oricine. Are un spirit de sacrificiu enorm si tot ceea ce face este pentru binele celorlalti. Masca lui feroce este doar un mode de a apara persoanele apropiate de un destin blestemant.
Nefilimul are o memorie excelenta, fiind capabil sa citeze din multe carti sau sa isi aminteasca pasaje complexe. Iubeste cartile si poezia, acestea ajutandu-l uneori sa-si faca replicile spirituale putin mai condimentate "Asadar Regina Boadicea, stand mandra in trasurica ei/ Invartind in mana o sageata si aruncand priviri ca de leoaica.." Datorita pasiunii comune pe care o au pentru carti, Will si Tessa ajung sa se cunoasca mai bine, iar mai tarziu, decalartiile lor de dragoste ajung sa fie bazate foarte mult pe romanul "Poveste despre doua orase" a lui Charles Dickens.
Ca si aspect fizic, Will apare a poseda o frumusete nepamanteasca. Parul sau este negru precum pana corbului, iar "ochii lui aveau aceeasi nunta de albastru-inchisca si catifeaua" ii atrag atentia personajului protagonist feminin intr-o mare masura. Desi majoritatea fetelor sunt atrase de el, tanarul le respinge extrem de indiferent din motive numai de el stiute. Tinuta lui este extrem de elganta, fiind bine facut datorita antrenamentelor. Poseda o indemanare iesita din comun cand vine vorba de lupta, arucandu-se in valtoarea ei cu o ferocitate rar intalnita.
Ce parare am eu despre el? E un Herondale, si nu ma pot opri sa nu fac comparatii intre el si Jace. Adica, la inceput, si Jace a fost foarte antipatic, neprietenos si mereu invaluit de un sarm care este pur si simplu identic cu cel al lui Will? Nu vi se pare putin ciudat? Eu cred ca in urmatoarele volume din "Instrumente Mortale" se va clarifica si aceasta asemanare, aceste poduri pe care Cassie le-a construit intre prezent si trecut. Si mai ramane volumul trei din DI, Printesa mecanica, in care mult prea multe se vor clarifica :) We just have to wait (and that's killing us). Dar curiozitatea a omorat pisica, nu?
100% Will Herondale fan! Daca ar fi sa pariez, eu spun ca sigur ramane cu Tessa :) Voi ce spuneti

Book Lovers Challenge #1

miercuri, 1 august 2012

| | | 4 comentarii
E timpul pentru rezolvarea primei cerinte din cadrul provocarii lansate de fetele de la Walking on Letters, carora le multumesc mult. Fetelor, sunteti foarte ingenioase! Azi trebuie sa raspund la prima intrebare: "Cum a început pasiunea ta pentru cărți? Ce romane te-au făcut să iubești lectura și de ce?" Asta o sa fie foarte interesant...

Pasiunea mea pentru carti a inceput cand aveam cinci ani. Nu, nu glumeasc. Atunci am citit prima data primul meu cuvant. Sa nu va ganditi ca parintii mei m-au fortat sa invat ca sa pot ajunge la Harvard si sa devin Enstein. Nope, nu asta este planul :)
Mama are o meserie care o forteaza sa citeasca foarte mult. Nu carti, ci dosare...Si, in anumite perioade ale anului are mai mult de lucru. Intr-o zi am rugat-o sa imi citeasca o poveste din noua mea carte cu zane (o, si inca ce fana eram cand de-abia puteam ubla...). Ea, fiind ocupata, mi-a spus ca nu poate decat mai tarziu. O perioada am stat si am privit-o cum se uita la foaia de hartie, intorcand una cate una filele. Si atunci m-a fulgerat gandul: "Ei, de ce sa nu imi citesc singura?". Asa ca mi-am luat carte in brate, m-am dus in camera mea si am inceput. Unele litere imi erau deja cunoscute. Cele mai multe erau "hieroglife" pentru mintea mea. Cand intalneam una din cea de-a doua categorie, dadea fuga la mama si o intrebam pe foile ei "ce litera e asta?". Mama, nestiind ce imi cocea mintea imi dadea raspunsul si apoi se adancea din nou in lucrul ei. Timp de cateva minute stateam cu ochii doar la litera aceea, repetandu-mi in gand numele ei. Apoi ma intorceam la treaba mea. Si tot asa, defiland prin casa, am reusit sa le retin pe toate.
Intr-o zi stateam foarte adancita in povestile mele cu zane, cand mama a venit pe neasteptate la mine in camera si m-a vazut. Uimita m-a intrebat ce Dumnezeu fac acolo, stand si holbandu-ma la foi fara desene. Cand i-am raspuns ca citesc, cu un aer foarte solemn, ea a inceput sa rada, gandindu-se ca inventez povesti in minte, cu cartea in fata, ca sa par mai intelectuala. Noroc ca m-a rugat sa ii arat si ei "cum citesc". Cand am inceput sa silabisesc cuvintele, asa cum puteam si eu, a fost una dintre putinele dati cand am vazut-o pe mama gata sa lesine :) Privelistea aia mi-a ramas intiparita in minte pana acum...
Apoi m-a ajutat si ea, ca sa pot citi cu voce tare si din ce in ce mai repede. Am inceput sa devorez cartile cu zane si printese de prin casa. Dupa un timp am trecut de perioada "roz" din viata mea si m-am apucat de povest "serioase": Fratii Grimm, Hans Christain Andersen, Arghezii cu "Cartea cu jucarii" si tot soiul de carti pentru copii. Lumea a inceput sa imi aduca carti de ziua mea: enciclopedii, carti fara ilustratii sau cu foarte putine.
De 1 iunie am primit prima mea carte adevarata: "Black Beauty" de Anna Sewell. Am pomenit de faptul ca sunt obsedata de cai, nu? Cand aveam 7 ani am cerut unul in apartament :))  Aia a fost cartea care m-a marcat enorm, prima pe care nu am putut-o lasa din maini nici macar la masa. Am terminat-o intr-o saptamana, pe cand aveam 6 ani. Apoi a urmat "Singur pe lume" de Hector Malot.Tin minte ca eram la plaja si citeam ca o obsedata. Nu ma interesau nici castele de nisip, nici apa, nici jucatul cu mingea. Doar Remi si maimuta Sufletel impreuna cu cateii si batranul Vitalis. Sa nu va spun ce am plans in momentele... tragice.

Eram in clasa a doua. Bunicul era foarte grav bolnav, aproape de...faza finala a vietii, iar mama si tata au plecat pana in sud pentru a vorbi cu un medic renumit. Eu sateam cu ceilalti bunici, dar mergeam des la spital si ma intorceam mai nefericita. Nici macar la scoala nu vroiam sa merg. Cand s-au intos, mi-au adus ceva ca sa ma scoata din starea in care ma aflam: primele 2 volume din Harry Potter. Am inceput sa citesc primul volum prin spitale sau pe la scoala. Eram atat de incantata de lumea lui J.K.Rowling, dar realitatea m-a facut sa tot las cartea jos. Inainte de ziua mea cu trei zile bunicul a murit. Atunci am lasat cartile pentru o perioada buna de timp, iar Harry si Hogwarts asteptata inca trei luni pentru a fi deschisi din nou. Dar cand am facut-o nu le-am mai lasat jos. Pana azi sunt cartile mele favorite. Lansarea ultimului volum m-a prin pe scarile librariei la 7 dimineata, astepand cu o mama foarte somnoroasa sa se deschida usile. Sunt mandra ca am luat primul volum de la primult transport. Inca mirosea a cerneala... Mi-am facut obiceiul ca in fiecare vara sa citesc seria :) Si inca imi transpira palmele cand Harry se bate cu Cap-de-Mort, sau Herrmione este transformata in pisica din cauza Polipotiunii. Da, Harry Potter a fost si ramane cartea copilariei mele. Mereu cand ma gandesc la anii  aceia din viata imi aduc aminte de Hogwarts si de Marry Poppins, eroina lui Travers, de care am fost "indragostita" o perioada de doi ani si pe care am interpretat-o in clasa a V-a la un concurs de teatru. Si mi-a si iesit :)
Fantasy-ul adolescentin a inceput cu "Amurg" :). Nu va mirati, am fost si eu foarte obsedata...Apoi a urmat "Fortele raului absolut", "Academia Vampirilor" si tot suvoiul de la Leda. La categoria clasice am inceput sa le ador pe surorile Bronte, pe Jane Austen, Margaret Mitchell... cartile vechi din biblioteca cu miros de praf si acel sentiment de caldura care ti-l trezesc in fundul stomacului.
Lectura reprezinta o parte importanta in viata mea, o parte la care nu as renunta niciodata. Ea m-a facut creativa, plina de imaginatie, atenta la detalii. Si in viata asta, in care nimic nu e sigur, pot spune clar un lucru: nu voi inceta nicodata sa citesc :)