Emotie de toamna

joi, 8 noiembrie 2012

| | |
Azi a fost mai frig ca si de obicei. Pentru prima oara mi-am infasurat cuminte, o esarfa la gat. Toamna de-abia si-a intrat in drepturi si, cum se intampla de fiecare data, m-a apucat si pe mine stare de "silenzio stampa", care ma va tine in jur de o saptamana. E perioada aia in care tac si nu mai vreau nimic de la viata, decat sa fiu lasata in pace. Sa se termine cu scoala, serviciul, timpul liber, sa nu mai existe nimeni si nimic iar lumea sa se dezintegreze si sa nu mai vad decat copacii tristi din parc si crizantema nenorocita pe care o am in camera. Mi-a fost mila sa o las sa se ofileasca intr-un cimitir rece si morbid, asa ca am carat-o acasa de la buni si am pus-o in geam. In camera miroase funebru, a toamna. Nu pot sa descriu mirosul si nici nu vreau. Unele lucruri nu trebuie despicate in patru si analizate pe toate partile, dintr-un un milion de directii.
E o perioada aglomerata, in care toti se imbulzesc sa umple catalogul si noi nu mai avem tragere de inima sa invatam. Liceul mi se pare greoi, haotic, un loc unde nu exista ordine si care ma face sa fiu si eu dezechilibrata si ametita. Invat mecanic, ca un robot setat sa isi bage un milion de informatii in creier. Arat mai rau decat un zombie, iar dimineata cand ma uit in oglinda, vad doi ochi fara emotia ce ii insufletea de obicei si niste cearcane vinetii, care nu se sterg nici daca iau "Zinkit" in fiecare zi...
As vrea sa adorm si eu ca si unul dintre castanii din pacul mare. Frunze de toate culorile or sa cada in jurul meu iar eu ma voi cufunda intr-un somn fara vise, netulburat de nimeni si nimic, si ma voi trezi la primavara, cu forte proaspete, ochii vioi si fara cearcane. Sunt atat de obosita de toate incat chiar cred ca as putea sa fac asta.
Nu stiu daca mi-e dor de vara, pentru ca imi place toamna. Nu stiu daca vreau sa fie toamna, pentru ca imi place energia verde si caldura verii, ritmul ei incetinit si timpii pierduti care se scurg precum mierea naturala. Nu mai stiu nimic.
De citit citesc cate trei pagini seara, pe la unspe', cand termin de invatat. "Exuviile" Simonei Popescu mi se par singurele lucruri cu sens din toata marea asta de confuzie. As vrea sa o temin, dar nu imi permite afurisitul si tradatorul de timp. As vrea sa fiu iar plina de energie, sa am din nou "expresivitate" (cum spune un coleg de-al meu), dar nu pot. Ma simt ca si o cochilie goala, aruncata de colo colo prin frunze si balti. Ma alimentez cu ceai cald, in speranta ca o sa ma incalzesc, dar de o saptamana mi-e frig in continuu. Se pare ca totusi mai am cateva dorinte...
As vrea sa vina iarna/vara? Nu mai stiu...


A. si sa nu uit:

2 comentarii:

Patty spunea...

Ale, welcome to highschool. Inteleg perfect prin ce treci, si eu sunt foarte ocupata cu invatatul si am mereu nevoie de mai mult timp. Uneori imi doresc ca ziua sa aibe 40 de ore :)). Mult succes cu invatatul si nu uita, mai este doar o luna jumatate pana la vacanta de iarna (brad, colinde, cadoure, Mos Craciun <3). Asa ca mai rezista pana atunci, ca nu mai e mult :*>:d<

Rose ღ spunea...

. ştiu sentimentul :) Mă simţeam aşa goală şi abandonată, nu mă mai suportam, aşa că i-am trimis un mail psihologului- caare, uite genialitate, mi-a spus să vizitez psihologul din oraşul meu ^^ Totul trece cu timpul. Şi abia aştept să vină iarna <3
Ah, şi eu vreau un Jace :3 Şii un Patch. Şi un Dimitri.

Trimiteți un comentariu