Recenzie "Lorelei" de Ionel Teodoreanu

miercuri, 30 ianuarie 2013

| | |
What I say: Pentru ca Sayuki, care are gusturi bune in materie de carti, a tot insistat ca este o carte cu adevarat speciala, am hotarat ca am sa ma apuc de  Lorelei cat mai curand Si cum vineri am terminat "Mara", pe care am aruncat-o cat colo, am decis ca a venit vremea sa spal rusinea autorilor romani (Slavici, esti categoric pe lista neagra!) cu o carte care, speram, imi va aduce aminte ca poporul nostru are si scriitori talentati, care nu simt nevoia sa omoare toate personajele, ca sa dovedeasca ca "linistea colibei este cea mai de pret avere".
Cu amicul Teodoreanu m-am intalnit si in clasa a cincea, cand am inceput sa citesc "La Medeleni", din propria initiativa. Stiu doar ca am adorat primul volum, dar din cel de-al doilea nu am inteles nimic. Ce sa intelegi despre dragoste la 11 ani? Insa cartea de fata m-a facut sa imi indrept privirea din nou spre cele trei volume si acum ma mananca palmele sa ma reintalnesc cu Olguta. Dor imi e de "dracul ingeresc"...
Revenind la "Lorelei", trebuie sa marturisesc ca am fost atat de placut surprinsa! Pana acum, singurul autor/autoare de origine romana  de care imi aduceam cu placere aminte era Cella Serghi, cu frumoasa ei "Panza de paianjen", carte la care am plans un car de ani si mai apoi Calinescu, cu "Enigma Otiliei", o carte in care in care am urat personajul principal feminin, dar care mi-a atins, intr-un mod straniu, o coarda sensibila. Dar iata ca Teodoreanu, de care uitasem, a revenit in top, odata cu sute de momente frumoase, citate superbe si un puternic parfum de tei.
Am o pasiune pentru cartile scrise intr-un mod unic. La "Spulbera-ma" mi-a placut stilul autoarei datorita acelor fraze taiate, care exprimau gandurie ascunse ale protagonistei. Ei bine, sunt sincera (si foarte uimita) cand va marturisesc ca volumul lui Mafi a fost nimic pe langa "Lorelei". Felul in care autorul impleteste fiecare metafora, iscusinta lui de a se juca cu cuvintele, modul subtil de a te face sa simti ca esti, intr-adevar, in Iasi si ca te plimbi pe sub teii infloriti, toate acestea m-au fermecat si m-au fascinat intr-o egala masura. Pot sa spun ca, in viata mea, nu am gasit o descriere atat de bine realizata, atat de realista, precum cea din volumul de fata. De- aceea mi-e draga Lorelei.
Dupa, vine povestea, cu amalgamul ei de sentimente, care se amesteca si se despart, care iti dau impresia ca navighezi pe o mare vesnic involburata. Scriitorul lasa la latitudinea cititorului interpretarea textului. De curiozitate, ieri, dupa ce am terminat cartea, am cautat sa vad cateva comentarii de text, dar si rezumate. Toate erau diferite intre ele, fapt care a subliniat si mai mult ideea pe care mi-am facut-o pe parcursul lecturii. De accea va indemn sa nu ma credeti pe cuvant in tot ceea ce scriu aici; pana la urma, recenzia este in totalitate o chestie subiectiva. Insa, puteti sa aveti incredere in mine intr-o privinta: Lorelei merita citita.
Cred ca cel mai mult m-a impresionat la aceasta carte lupta acerba care se da in sufletul lui Catul Bogdan: cea dintre nevoia de a scrie si nevoia de a sta in permanenta cu Luli. Fiecare nevoie avea obsesiile ei subordonate, punctate cu eleganta de catre Teodoreanu: nevoia de Luli venea la pachet cu groaza de a scrie, cu gandurile negre despre modul in care trata persoana iubita si faptul ca o privilegia de tineretea ei; pe de alta parte, natura de scriitor a personajuui se remarca si ea printr-o neliniste permanenta, care putea fi potolita doar de manuscris, cafea si tutun. Conflictul interior ilustrat cu atata darnicie de catre autor m-a facut sa meditez (pentru a treia oara) la faptul ca scrisul nu este o actiune facuta din lipsa de alte pasiuni. Nu ajunge faptul ca vrei sa scrii. De cele mai multe ori, cel ce vrea sa scrie o carte, incepe cu patru pagini si renunta, din lipsa de inspiratie sau talent. Un scriitor adevarat se va remarca mereu intre acestia prin faptul ca, pentru el, scrisul nu este o joaca, un mod de a-si castiga existenta sau un obicei trecator. Este o necesitate, precum aerul si mancarea.
Mai multe nu pot sa dezvalui, pentru ca mi-e teama ca o sa scap, fara sa vreau, un detaliu care ar putea dezvalui cate ceva din culisele cartii. O scurta prezentare parca nu ma lasa inima sa scriu, dar stiu ca trebuie, ca sa va formati o idee despre ce e vorba.
Asadar, in "Lorelei" facem cunostinta cu Luli (Lucia, pe al sau nume) si Catul Bogdan, doua persoane diferite din multe puncte de vedere. Luli este tanara, jucausa, un caracter asemanator Olgutei din "La Medeleni", pe cand Catul Bogdan se apropie de 40 de ani, e un scriitor de succes si are o viata sociala inexistenta. Si totusi, nu e nevoie decat de un cos de cirese, un drum Galati-Iasi cu trenul si o intalnire fugara pentru ca cei doi sa stie ca sunt iremediabili pierduti unul fara celalalt.
Da, "Lorelei" este un roman de dragoste, insa, pe langa frumoasa poveste ce se infiripa intre Luli si Catul Bogdan, va invit sa descoperiti si alte sensuri ale acestei carti. O recomand din toata inima!

Titlu: Lorelei
Autor: Ionel Teodoreanu
Anul aparitiei: 1935
Editura: Herra (cel putin, de la aceasta am citit-o eu, mai sunt si altele)

10 comentarii:

Anca spunea...

După recenzia ta și a lui Sayuki deja vreau cartea asta! Și eu am aceeași părere despre Slavici. Mai ales de când mă chinui la școală cu el...

Sayuki spunea...

Frumoasa recenzia<3 Ma bucur mult ca ti-a placut cartea! Si sunt total de acord cu tine si in ceea ce priveste Mara *ih, am incercat s-o citesc in a 8-a si m-am oprit dupa vreo 100 de pagini..si inca ma mai stramb de cate ori o vad :-S*, Panza de Paianjen si Enigma Otiliei..atat ca eu n-o urasc pe Otilia; de fapt, in mod dubios, imi place foarte mult de ea, chiar daca nu-s de acord cu mai nimic din ce-a facut:)).

dark_eyes spunea...

@Sayuki: Multumesc :D Eu am fost obligata in mod brutal de catre diriginta mea sa citesc Mara (asta, ori un patru de toata frumusetea la romana). Cat despre Otilia... sa fie recunoscatoare ca nu am gasit un mod de a o strange de gat :)
@Anca: Curaj! Vine si literatura universala :)

giddusadik spunea...

Am citi si eu primul volum si jumate' din al doilea din La medeleni de Ionel Teodoreanu, ca aveam nevoie pentru scoala. Primul volum mi-a placut mai mult decat m-am asteptat, dar am inteles ca prin volumul 3 deja intri in ceata si nu mai intelegi nimic :))

P.S. Sper ca nu te superi daca postez aici un link spre concursul meu: http://inabookshelf.wordpress.com/2013/02/02/concurs-de-fidelitate/

Sper sa participi!

Cioburi de vise spunea...

Foarte frumoasă cartea! :o3
Aș reciti cartea cu cea mai mare plăcere! :D
Finalul a fost ... perfect !!
Îmi plac cărțile cu final tragic sau ... ceva mai special.Nu-mi venea să cred că era vorba despre o sinucidere.Încă mai țin minte sfârșitul pentru că l-am repetat de 10x, cred.

Diana Halmi spunea...

Eu am citit romanul (tot datorita lui Sayuki) si mi-a placut la nebunia cumnautorul a reliefiat scrisul si iubirea :D este exact asa cum ai specificat: pentru cei ce scriu, nu e o modalitate de a castiga existenta sau ocupatie de timp. Devine o necesitate. Ai mentionat ca scrii :) ce anume? Daca nu te superi ca intreb :D

dark_eyes spunea...

@Diana: Nu ma supar deloc :) Cand am scris recenzia asta lucram la o carte fantasy. De atunci a trecut ceva vreme, m-am mai schimbat si eu, s-au mai schimbat si genurile literare pe care le consum... Acum scriu doar cand simt nevoia, nu lucrez la ceva anume, dar imi place sa ma tin in forma, pentru cand mai am cate o idee. De obicei descriu intamplari, sentimente, lucruri mai marunte. Dar tot sper sa ma loveasca inspiratia odata si odata :))

Didoosh spunea...

Si ai reusit sa termini cartea? :D

dark_eyes spunea...

@Didoosh: Din pacate nu, dar nici nu am lasat ideea balta. E pe undeva, lasata in stand by pana cand gasesc problema si inspiratia :)

Didoosh spunea...

In orice caz succes in continuare! :D

Trimiteți un comentariu