Rencenzie "Umbra vantului" de Carlos Ruiz Zafon

duminică, 17 februarie 2013

| | |
Tocmai am observat ca ranjesc ca si o nebuna cand deschid un borcan de Nutella si ca am mancat dulciuri cat pentru toata saptamana urmatoare, asa ca m-am hotarat sa mai scriu pe blog. Da, stiu, nu are nici o noima ce am indrugat, dar dupa "Fetele Gilmore" nimic nu are sens :)
What I say: Nimic nu ma incanta mai mult cum o face un roman bine scris, iar daca autorul este si contemporan, cu atat mai bine! Si cum de "Umbra vantului" am tot auzit prin colturile scolii, m-am apucat sa citesc cateva recenzii ale cartii si nici nu am mai stat pe ganduri cand am apasat butonul "comanda". V-am mai spus cat de mandra sunt de mine cand fac asemenea alegeri bune? Nu se intampla foarte des, asa ca treceti cu vederea momentul meu narcisist :)
Nici ca putea sa imi placa mai mult o carte! La inceput, trebuie sa recunosc, am fost putin- putin de tot- sceptica cu privirea la volumul lui Zafon si la maniera in care expune subiectul tratat. Ei, asta pana am ajuns la pagina 50 si tot ceea ce puteam face era sa ma intreb ce Dumnezeu se mai poate intampla! Parca eram drogata: treceau doua secunde, "hei, dar oare ce dumnezeu se intampla cu Daniel?", mancam, "oau, de ce strainul ala dubios vrea sa arda toate cartile?", eram la scoala, "oh, in numele Ingerului, vreau sa citesc!!!". Asa ca nu mare mi-a fost mirarea cand m-am trezit la sfarsitul romanului in doua zile. 481 de pagini au curs cu viteza luminii si nu pot sa imi imaginez un sfarsit mai frumos decat cel pe care l-am lasat in urma. Asa ca va avertizez: Carlos Ruiz Zafon dauneaza grav sanatatii!
Incep prin a spune ca atmosfera din acest roman este cea care m-a impresionat in mod deosebit. Nu multe sunt cartile scrise intr-o maniera atat de perfecta precum "Umbra vantului". Pe parcursul lecturii am fost pur si simplu transportata in Barcelona anilor 1900. Fiecare straduta, fiecare locuinta, cladire, a fost atat de bine descrisa, incat imi da impresia ca, daca m-as duce in acest moment in oras, l-as cunoaste pe derost. Si da, sunt constienta ca din 1966, Barcelona s-a schimbat. Totul, de la limbajul utilizat (foarte colocvial, as putea spune, insa aceasta caracteristica nu poate decat sa ajute in cazul nostru), la stilul de imbracaminte si la perceptia asupra anumitor subiecte, m-au facut sa uit in ce an traiesc si m-au introdus in atmosfera misterioasa si gotica a Barcelonei.
Daca inca nu v-am convins, stati linistiti, mai am o gramada de argumente. Stilul de scriere al spaniolului este incredibil, natural, bazat pe o cercetare asidua. Desi s-a nascut in 1966, se vede clar cat de bine stie orasul din anul 1940, ilustrandu-l atat de perfect incat nici nu iti trece prin minte ca nu a fost de fata la evenimentele povestite. Personajele sale sunt excelent conturate, fiind extrem de credibile. Sunt acel gen cu care visezi ca te vei intalni pe strada, legand doua vorbe prietenoase, genul cu care ai putea fi vecin, genul care ti-ar putea fi prieteni.
Subiectul tratat, daca tot am adus vorba mai sus de acest lucru, este unul extrem de interesant pentru orice cititor si nu numai: puterea cartilor asupra oamenilor si modul in care ne ghideaza ele in viata. Mi s-a parut fascinant cum, pe parcursul povestii se ridica din ce in ce mai multe intrebari care isi gasesc raspunsuri atat de intunecate in ultimele pagini ale romanului. "Umbra vantului"este martora la obsesia unui cititor care se gaseste prins intr-o panza de secrete vechi, mistere neelucidate, iubiri esuate si un destin tragic, toate din cauza unui volum pe care il gaseste intr-un loc hipnotizant: Cimitirul Cartilor Uitate. Iata, dau iar de un element de care pur si simplu m-am indragostit: un loc tainuit, stiut doare de cativa locuitori, o biblioteca mai mare decat tot ceea ce ti-ai inchipuit vreodata, plin de carti uitate, pierdute in negura vremurilor. Nu am putut sa nu ma opresc in momentul infatisarii acelui loc magic si sa ma intreb daca o astfel de asezare a existat sau exista. De asemenea, aparitia unor personaje din cartea lui Carax in Barcelona lui Daniel a fost o surpriza mai mult decat palcuta. Asadar, iata un alt constituent captivant: transpunerea personajelor unei carti in viata reala.
Lucrarea lui Zafon este un thriller gotic, care se impleteste armonios cu elemente de dragoste, fantastic, crima si istorie. Suspansul curge din fiecare pagina, firele narative sunt excelent redate si finalul, dupa cum am mai spus, este perfect din toate punctele de vedere. Chiar merita sa cumparati acesta carte, dar va avertiziez ca veti fi dependenti.
Asadar, in "Umbra vantului" facem un salt in timp pana in Barcelona anului 1945, atunci cand Daniel patrunde pentru prima oara pe portile Cimitirului Cartilor Uitate. Fiind un gest traditional, protagonistul trebuie sa isi aleaga un singur volum, pe care il va pastra si il va ingriji toata viata, avand grija sa nu fie uitat. Insa, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor, cartea il alege pe cititor, iar Daniel se trezeste acasa cu "Umbra vantului" de Julian Carax. Absorbit de intriga cartii, o citeste pe toata intr-o singura noapte si se hotaraste mai apoi sa afle cat mai multe despre acest misterios autor. Nu stie insa ca decizia sa a dezgropat taine ascunse de secole si mania unui misterios barbat care este hotarat sa stearga orice urma a lui Carax.
O poveste senzationala, pe care nu trebuie sub nici o forma sa o ratati. Tot din acelasi "ciclu", daca as putea sa spun asa, mai exista doua volume: "Jocul ingerului" si "Prizonierul cerului"; intamplarile se petrec tot in Barcelona inceputului de secol XX, dar trateaza subiecte diferite si au, bine-nteles alte personaje, pe care abia astept sa le descopar.

Titlu: Umbra vantului
Titlu original: La sombra del viento
Autor: Carlos Ruiz Zafon
Anul aparitiei: 2001
Editura: Polirom
Site: http://www.carlosruizzafon.co.uk/

4 comentarii:

Anca spunea...

Vai, cât de mult vreau și eu această carte! Adică, încep să fac o pasiune pentru astfel de cărți. :) Mi se par, pur și simplu geniale!

dark_eyes spunea...

@Anca: Trebuie sa o citesti cat mai repede! De mult nu am mai citit asa o capodopera. Ma gandesc sa o dau pentru concursul aniversar, impreuna cu alte doua carti, asa ca cine stie...

Anonim spunea...

Sunt curioasa ce varsta ai...
Tocmai am terminat si eu cartea! Recunosc, la recomandarea prieteni mele, bibliofila si mai si decat mine.
Da-da-da!!! mi-a placut enorm! m-a fascinat! inca sunt sub vraja ei...
Evident, voi cauta si alte opere ale spaniolului Zafon! Si o voi recomanda si altora!
p.s. eu am 44 de ani...citesc de eheei...de demult ;)

dark_eyes spunea...

Ca sa citez dintr-un cantec, am doar 18 ani... :) cand am citit zafon aveam 16. Ma bucur mult ca v-a placut, inca consider "Umbra vantului" drept una dintre cele mai frumoase si mai speciale carti pe care le-am citit. Si nici celalalte volume din ciclul spaniolului nu sunt mai prejos!

Trimiteți un comentariu