Only raindrops

joi, 23 mai 2013

| | |
Urmeaza un post total aiurea, dar cred ca ati prins ideea asta din titlu.
*Probabil ca nu ar trebui sa cititi asta daca sunteti fericiti sau intr-o stare buna. It will ruin it...*
Ploua. De o saptamana. Si nu se mai opreste nici macar dimineata sau noaptea. In permanenta cerul este de cea mai oribila culoare cenusie, ceea ce ma face sa fiu si mai deprimata. Daca as fi in vacanta si ar fi o ploaie de vara, probabil ca mi-ar placea enorm. M-as cuibari sub o patura si as sta langa fereastra, citind si savurand o cana calda de ceai. Si cam asta ar fi toata ziua.(Mda, asta ascult eu cand intru in depresie; asta si tot albumul lui Birdy.)
Insa nu, viata nu poate fi atat de lipsita de griji. In fiecare zi ma ud pana la piele venind de la scoala, cu umbrela sau fara. Stau sase sau sapte ore in banca, framantandu-ma pentru testele si tezele zilnice. Ajung acasa, mananc, invat. Imi fac datoriile casnice, imi fac exercitiile zilnice. Invat. Invat. Invat pana simt ca nu mai pot, ca o sa ma sufoc de la atata informatie introdusa cu sila in creier. Invat chestii care nu o sa ma ajute cu nimic in viata, pentru ca pun pariu pe bagheta mea ca nu o sa ma opreasca nimeni pe strada sa ma intrebe ce este silogismul sau formula de la varf, in cazul functiei de gradul doi. Nu o sa ii pese nimanui cate ore am petrecut in fata caietului, cu cearcane vinete care nu se ascund nici cu tot fondul de ten de prin tara. Nu o sa ii pese nici daca spun ca pot face exercititul vietii in sapte moduri diferite, pentru ca nici macar mie nu mai imi pasa. Sunt atat de satula de cuvantul "trebuie". Trebuie sa iau note mari, trebuie sa fac ceea ce e bine, trebuie sa respect reguli fara logica, regul cu logica, dar total inutile, trebuie sa fac asta si aia si trebuie, trebuie, trebuie. Un singur lucru are trebuie in fata, pe lumea asta: trebuie sa mori. ATAT. Punct.
Nu stiu, cel mai probabil lumea crede ca nu am dreptul sa ma plang. "Pentru ca, daca fac asta de la liceu, ce o sa fac mai traziu in viata?". Poate au dreptate. Insa in momentul asta mi se pare ca este complet gresit. Traiesti acum, in prezentul asta mizerabil sau nu. Nu in trecut, nu in viitor. Toti ridica in slavi chestia cu "Carpe Diem", dar, oameni buni, voi va ganditi macar cand spuneti ce spuneti? Pentru ca, sa traiesti clipa inseamna sa fi in prezent si cand esti fericit si nu mai poti de atata bucurie, dar si cand viata ta pare ca nu poate sa fie mai plina de toate idioteniile si tampeniile adunate de peste tot. Cred ca extrem de putini isi dau seama de palma asta data de mother life.
Poate ar trebui sa imi cer scuze ca scriu asta aici, ca va incarc si pe voi, dar nu am alt loc unde sa-mi pot exprima frustrarea. Si nu, chiar nu o sa imi fac un jurnal sau mai stiu eu ce blog talamb cu sentimentalisme. Nu ma plang aproape niciodata. Nu sunt genul de persoana care sa tot spuna ca nu e drept si blabla-uri d'astea. Insa vine o perioada in care pur si simplu simt ca o sa clachez si atunci ba mai scriu pe aici, ba stau o zi inchisa in camera si ma calmez. Viata trebuie luata asa cum e, I get that. Insa poate fi greu sa iti spui tot timpul asta. Si stiu ca o sa vina vacanta, ca o sa fie ok, dar in unele cazuri, nici macar cel mai insorit viitor nu poate alunga norul prezentului. Nici ciocolata, nici desenele animate, nici cartile.
Presimt ca o sa mai am starea asta ceva timp. Mai am teza la bio si cea la mate, cele mai grele. Plus inca trei- patru teste si o sa trag de mine sa imi mai scot cateva medii. O sa arat ca un zombie ambulant si nu o sa imi mai pese de nimic. Cu cat invat mai mult, cu atat imi sunt notele mai ciudate. Semestrul trecu am avut si 8 si 7, iar acum, cand m-am pus cu adevarat pe treaba, tot atat imi ies. M-au bombardat astia cu 9.
Pana la urma liceul trebuie sa te lase cu ceva materie si multe amintiri, nu? Dar cand sa mai timp de astea, daca dai 6 teze si sute de teste, cand toti trag de tine in toate directiile, cand nu mai ai timp sa respiri, sa simti ca traiesti si tu? Ce sa povestesti despre perioada ta de licean, daca tot ce iti aduci aminte sunt milioanele de ore petrecute in fata caietului, cu ochii mereu in carti si probleme, cu seri in care adormi pur si simplu cu capul pe manualul de chimie, pentru ca nu mai pricepi nimic.
O sa imi scot mediile ale chiar daca da dracu' peste mine. O sa iau niste note uriase si o sa le demonstrez tuturor ca am vointa si nu ma las la toate prostiile lor! Dar sa dea naiba sa imi spuna cineva de invatat si de note dupa. Pentru ca din 15 iunie, dragii mei, NU MAI IMI PASA! Poate sa vina si apocalipsa, nu mai imi pasa. Si dupa toate astea o sa ridic barbia si o sa imi aduc aminte de asta:
Draga Charlie, abia astept sa pot sa le spun sa se duca stiu-ei-unde, cu spatele drept si zambetul pe fata si note mari la bio, cu diploma in mana si o medalie de la concursul de romana. Abia astept. Let the hunger games begin!
Si o sa fiu si mai fericita pentru ca...


2 comentarii:

furelise spunea...

Da, da, știu cum te simți. Și nu înțeleg de ce îți ceri scuze pentru că scrii aici ce simți. Până la urmă, e blogul tău și scrii ce vrea mușchiulețul tău pe el :) Și mie începe să mi se ia. Mă tot gândesc că după teza la română îmi bag piciorușele și nu mai fac nimic, dar tare îmi e teamă că:n-am notă la marțiană, trebuie să dăm lucrare la industria petrochimică,-nu, nu fac materiile astea- dar orice materie ar fi, e stresant. E stresant domnilor profesori!!! Eu astăzi ca să mă calmez, am făcut cărare pe holurile școlii. M-am dus în A, la 2, am ajuns la parter, am urcat la 1, am coborât și am ieșit pe la sala de sport, apoi am intrat iar în A, am luat-o pe la secretariat, am urcat iaar la 1, comentariu mamut, și tot așa, și am reușit să mă liniștesc :D Îți urez.. Răbdare, și liniște și niște săptămâni frumoase!

Anca spunea...

Te înțeleg mai mult decât perfect.
Mai am o lună și dau examen. Și sunt stresată până în vărful unghiei mici de la piciorul stâng. NU AM TIMP SĂ RESPIR că mă pune o profă să fac ceva.
Mie îmi place ploaia. Azi a început la noi, și a fost totul întunecat, și toți erau așa deprimați din cauza vremii, doar eu eram ok. ADOR PLOAIA, ÎNTUNERICUL.
E ok să scrii aici, eu am un jurnal. Eu am fost așa tot anul... mă simt așa de oribil.
Respiră... o să fie bine. Va fi o vară perfectă! Măcar cu atât să ne împăcăm și noi.

Trimiteți un comentariu