Recenzie "Viata lui Pi" de Yann Martel

miercuri, 10 iulie 2013

| | |
What they said: "Pi Patel, fiul unui director de gradina zoologica din Pondicherry (India), are doua pasiuni neobisnuite : curiozitatea vie fata de religie, vizitind pe rind si fara sa aleaga biserica, sinagoga si moscheea, si dragostea fata de animale. Cind tatal lui Pi hotaraste ca familia va emigra in Canada, adolescentul politeist nici nu banuieste aventura ce-l asteapta. Nava pe care, alaturi de ai lui, Pi isi incepe calatoria peste ocean se scufunda. Putinii supravietuitori, adunati in pripa pe-o barca, fac cunostinta abrupt : o superba zebra oloaga, o hiena patata, un urangutan, un roi de gindaci si paraziti, Richard Parker – un tigru bengalez ametit de raul de mare – si, ingrozit de neasteptatii tovarasi de calatorie, Pi Patel. Legea junglei si conditiile precare ale Pacificului isi spun cuvintul si pe barca, supravietuind alaturi timp de 227 de zile, ramin Pi si Richard Parker. Ajunsi pina la urma la tarm, tigrul dispare fara urma, iar Pi isi spune povestea celor ce-l asculta. O poveste pe cit de realista in detaliile ei pamintesti, pe atit de fabuloasa, parca scoasa din sertarul cu plasmuiri al lui Edgar Allan Poe."

What I say: Recunosc ca vroiam sa vad filmul inca de cand a aparut trailer-ul. Dar apoi am vazut cartea in librarii si mi-am spus ca pot rezista pana o sa am bani pentru ea. Destul de greu de facut, mai ales cand tata tot lauda in sus si jos adaptarea cinematografica si efectele. Asa ca, iata ca ma gasesc pusa din nou in situatia de a multumi matusii mele pentru volumul de fata. Fara ea nu puteam sa citesc genialitatea asta :)
Am auzit numai pareri impartite despre "Viata lui Pi". Unii au gasit-o plictisitoare, cu mult prea multa descriere; altii, pe de alta parte, mi-au spus ca este mai mult decat geniala si ca iti da cu adevarat de gandit. Din ce categorie fac eu parte? Cu mana pe inima, din cea de-a doua.
In romanul de fata am gasit o poveste fascinanta, care m-a purtat de pe taramul indian pana in Oceanul Pacific si mai apoi in Mexic. O poveste ce parea, la inceput, una de pura aventura, dar s-a dovedit a fi mai mult de atat. Si mi-ar placea sa va pot relata tot ce am simtit pe parcursul acestei carti, dar este dincolo de cuvinte. Am asteptat o saptamana sa scriu aceasta recenzie, mare parte pentru ca imi era frica si pentru ca nu prea stiam ce sa spun. Dar a trecut ceva vreme si inca nu mi s-au clarificat gandurile astea imprastiate, asa ca va trebui sa va multumiti cu o recenzie mai mult sau mai putin coerenta,
Cred ca lucrul care m-a impresionat cel mai mult la aceasta carte a fost finalul si, daca e sa intru mai in detaliu, modul in care autorul lasa la latitudinea cititorului stabilirea verdictului, decizia pe care o poate lua in legatura cu alegerea versiunii care il atrage cel mai mult.De obicei sunt destul de reticenta fata de finalurile deschise, pentru ca sunt genul de persoana care isi doreste ca totul sa fie clarificat si sa nu mai existe dubii (si sunt constienta ca, de cele mai multe ori, acest lucru nu este posibil). Insa nu pot numi incheierea acestui volum drept una deschisa. E mai mult una care iti aduce aminte de liberul arbitru. Fiecare are dreptul la propria lui opinie. Partea proasta este ca nu va pot lamuri mai mult de atat in legatura cu acest aspect; partea buna o constituie surpriza pe care o veti gasi chiar voi, daca veti citi cartea.
Surpinzatoare au fost si metaforele cu care a fost presarata cartea. Nu se poate sa nu stiti, daca ati auzit de acesta "Viata lui Pi", si de controversele care s-au iscat cand a venit vorba de interpretarea simbolurilor. Asa ca m-am surprins incercand sa gasesc explicatii pentru fiecare lucru care aparea si putea fi echivoc. Unele chestii chiar s-au nimerit, altele aveau o semnificatie mult mai profunda si mai surprinzatoare. Pontul meu este sa incercati si voi; o sa ramaneti socati la final, cand se vor dezvalui toate si veti vedea in ce masura presupunerile voastre au fost corecte.
Ma simt totusi datoare sa atrag atentia asupra unui aspect, pentru a atentiona viitorii amatori. Nu vreau sa va descurajez, din contra, este ultimul lucru pe care mi l-as dori, insa nu pot sa nu precizez acest lucru. Nu spun ca "Viata lui Pi" este o lectura greoaie. Poate ca, pentru cei care cauta mereu adrenalina si aventura, ritmul poate fi destul de lent, insa cred ca ideea principala este ca trebuie sa aveti chef de cartea asta. Trebuie sa simtiti ca aveti dispozitia necesara sa va ascultati mesajele volumului, sa va mai bateti capul ici- colo cu ce vrea sa spuna, sa nu abandonati lectura odata inceputa, doar pentru ca nu va convine ceva. Daca nu credeti ca e momentul potrivit, ar fi cazul sa o lasati pe mai tarziu. Poate aveti nevoie de o anumita dispozitie ca sa va bucurati de carte cum trebuie. Mai bine o faceti cum trebuie, decat sa nu va bucurati de rezultat.
Personajele nu au fost numeroase si e clar ca accentul a fost pus pe protagonist. Cu ocazia asta, dragii mei prieteni londonezi si nu numai, aflati ca numele lui Pi se pronunta ca si simbolul pentru 3,14 si nu ca si placinta. Asta este mai ales pentru tipul din statia de metrou din Londra, care a avut tupeul sa ma contrazica. Touche nene :) In rest, ai fost de treaba (singurul care a spus "bloody hell" cu accent si nu m-a crezut nebuna ca l-am intrebat). Dar ar trebui sa trec peste, el nu va citi niciodata chestia asta... *sob sob*
Trairile lui Pi au fost foarte atent expuse, mai ales pentru ca, la un moment dat este singurul posesor de ratiune de pe barca. Uneori m-am intrebat cum de nu a innebunit, ca mai apoi sa nu fiu atat de convinsa de acest lucru. Chestia e ca Yann Martel reuseste sa justifice fiecare gand, fiecare actiune si sa le descrie perfect, astfel incat ajungi sa te intrebi daca nu cumva a fost chiar el pe o barca in mijlocul oceanului. Desi povestea este parte dintr-o alta poveste, care implica un narator si o persoana care relateaza intrabarile. O sa va prindeti voi daca cititi. Este tehnica povestirii in rama, doar ca foarte slab evidentiata. Interventiile vocii narative sunt putine si au rolul de a zugravi prezentul, pentru a ne da seama ce se alege de eroul nostru.
Ce sa va mai spun... Pentru cei care nu vor sa aleaga lectura din cauza temelor religioase pe care le abordeaza, va spun ca sunt destul de rar tratate (cel putin, daca priviti superficial) si apar cu precadere la inceput. Dar, cine stie, poate Pi si Yann Martel vor putea sa va schimbe viziunea. Pana la urma, naratorul ne spune ca a fost incredintat la inceput ca va auzi o poveste care il va face sa creada in Dumnezeu.
Sper sa imi spuneti la ce concluzii ati ajuns, daca ati decis sa alegeti "Viata lui Pi" ca urmatoarea voastra lectura. Sunt curioasa de cum ati perceput-o, daca pentru voi e doar un roman de aventura, care spune povestea unui naufragiat, sau o teorie asupra mintii umane, ce final ati ales si, mai ales, ce impac a avut asupra voastra. Recomand din tot sufletul! Spor la citit!

Titlu: Viata lui Pi
Titlu original: Life of Pi
Autor: Yann Martel
Anul aparitiei: 2001
Editura: Polirom


4 comentarii:

iri spunea...

am citit-o si eu de curand si mi-a placut tare mult. au fost aspecte absolut wow, ca viziunea asupra religiei si, evident, finalul. super super carte

roxtao.com spunea...

Am auzit si eu de ceva vreme de ea si m-a facut curioasa, insa nu sunt sigura ca am dispozitia necesara pt ea. Intuisem ca nu e genul de carte pe care sa o parcurgi in 2 ore si cum tocmai mi-ai confirmat si tu asta in recenzie, inseamna ca mai astept o vreme :)

Ralu spunea...

Nu am citit cartea, dar am văzut filmul. Efectele au fost incredibile, povestea mi-a ținut fiecare celulă concentrată, iar la sfârșit am rămas... foarte confuză. E un film psihologic care îți pune mintea la contribuție și îți dă de gândit și pentru mai târziu. Bănuiesc că și cartea e la fel. :D

dark_eyes spunea...

@Ralu: Acum ca am vazut si filmul, pot sa spun ca, conform regulii, cartea bate filmul. E mult mai emotionanta si clarifica mai bine totul.

Trimiteţi un comentariu