Recenzie "Fangirl" de Rainbow Rowell

miercuri, 20 noiembrie 2013

| | | 12 comentarii
*vreau sa imi cer scuze pentru inactivitatea mea, atat pe blogul meu, cat si pe ale voastre; uneori, scoala ma face sa ma simt ca si intr-un labirint, din care nu pot iesi... But I'm back in black :) *
What they said:"Cath is a Simon Snow fan.
Okay, the whole world is a Simon Snow fan . . .
But for Cath, being a fan is her life — and she’s really good at it. She and her twin sister, Wren, ensconced themselves in the Simon Snow series when they were just kids; it’s what got them through their mother leaving.
Reading. Rereading. Hanging out in Simon Snow forums, writing Simon Snow fan fiction, dressing up like the characters for every movie premiere.
Cath’s sister has mostly grown away from fandom, but Cath can’t let go. She doesn’t want to.
Now that they’re going to college, Wren has told Cath she doesn’t want to be roommates. Cath is on her own, completely outside of her comfort zone. She’s got a surly roommate with a charming, always-around boyfriend, a fiction-writing professor who thinks fan fiction is the end of the civilized world, a handsome classmate who only wants to talk about words . . . And she can’t stop worrying about her dad, who’s loving and fragile and has never really been alone.
For Cath, the question is: Can she do this?
Can she make it without Wren holding her hand? Is she ready to start living her own life? Writing her own stories?

And does she even want to move on if it means leaving Simon Snow behind?"

What I say: Uneori, sunt unele momente in care chiar nu vrei sa faci altceva decat sa stai in pat, cu o patura calduroasa, o cana de ceai si o carte draguta si emotionanta in mana. Nu trebuie sa fie o lectura antrenanta, plina de suspans si actiune ori sa te puna pe ganduri si sa te faca sa meditezi la sensurile vietii. Ci pur si simplu sa te faca sa traiesti acel sentiment de "cald si bine" in timp ce te bucuri de ea. Ai nevoie de o carte "soft", cum imi place sa ii spun, un volum nice and sweet de care sa te atasezi timp de un weekend, perioada in care sa te faca sa uiti ca lumea are si parti mai putin bune, sau ca saptamana ce tocmai a trecut a fost un dezastru si urmatoarea se rezuma la cuvantul haos.
O astfel de carte trebuia sa fie langa mine vinerea trecuta. Asa ca am ales "Fangirl"de Rainbow Rowell. Imi doream de cand am vazut descrierea sa o citesc si cand m-am gandit la volumul ideal care sa imi tina de urat si sa nu imi dea batai de cap, pur si simplu nu am mai scapat de titlul asta. Nu ma asteptam sa imi placa atat de mult, sau sa se transforme intr-o carte la care ma gandesc chiar cu dragoste si placere, demna de raftul meu de "favorites"pe Goodreads. Chiar a fost o surpriza :)
Fangirl este o carte in care m-am regasit, chiar daca nu in totalitate. Nu vreau acum sa va ganditi ca sunt o copie fidela a lui Cath, dar presupun ca toti cei care am citit "Harry Potter" cand eram doar niste pusti ne vom aminti de vremurile bune, pe masura ce lecturam cartea lui Rainbow (misto nume, by the way). Protagonista, o adolescenta de 18 ani, este studenta in primul an la o Universitate la care nu vroia sa mearga si proaspat abandonata de sora ei geamana, Wren (pornita sa isi testeze limitele de freshman si duca la indeplinire versurile cu "You gotta fight for your right to party!"). Ei bine, toate astea nu ar fi probleme atat de grave pentru alte persoane, insa Cath simte ca lumea ei se duce usor de rapa. Nu vrea sa cunoasca oameni noi si sa socializeze, nu vrea sa iasa manga din niste petreceri aglomerate si zgomotoase si cu siguranta nu vrea ca si colega de camera o tipa ciudata si mai mare, care aduce baieti diferiti in fiecare zi cu ea. Asta, daca trece prin camera lor de camin. Nu, viata ideala pentru fata noastra este sa fie acasa, impreuna cu tatal lor nu tocmai normal, cu Wren si calculatorul ei mult iubit, scriind la un nou capitol din "Carry on, Simon". Pentru ca Simon Snow este totul. Cath nu exista fara Simon, sau fara lumea lui, fara tricourile si comentariile despre fanfic-ul ei, asa cum nici fanfiction-ul nu exista fara ea. Realitatea ei nu este lumea noastra, ci spatiul dintre randurile in care Baz si Simon se lupta cu iepuri demonici si alte creaturi ciudate. Hm, fara indoiala, eroina este exemplul viu pentru cuvantul fangirl.
Totusi, dupa cum stiti, viata are ca scop principal schimbarea, asa ca devine o chestiune de timp pana cand Cath va realiza ca trebuie sa se adapteze. Dar daca asta inseamna sa lase in urma relatia speciala pe care o avea cu Wren? Sau, mult mai rau, sa renunte la Simon Snow si la rolul de Magicath?
Era clar, de la bun inceput, ca Simon Snow este doar o masca, in spatele careia se ascunde fiecare poveste care ne-a marcat in mod special copilaria si nu numai. In cazul meu, Harry Potter. Parca ma vedeam pe mine in amintirile ei, stand la usa librariei, la sapte dimineata, in frigul iernii, ca sa cumpar cat mai repede volumul sapte si sa il pot devora intr-o singura zi. Desi nu am scris niciodata fanfiction, am fost (si sunt) cu adevarat o fangirl la capitolul asta. Pur si simplu trebuie sa am fiecare obiect HP! Tricoul meu preferat are scris pe spate "I solemnly swear I'm up to no good" si cred ca obiectul meu favorit este bagheta lui Albus Dumbledore, pe care am dat o gramada de bani. Sentimentele lui Cath sunt aceleasi pe care le traim noi toti, cei care facem parte dinntr-un asa numit fandom, sau iubim peste normal o carte/trilogie/serie. Este inevitabil, atunci cand esti un bookworm booklion. Si nu este un lucur rau, desi uneori ne poate afecta destul de mult comportamentul fata de alte persoane.
In orice caz, am spus toate lucrurile de mai sus pentru a va arata cat de bine reuseste autoarea sa surprinda mentalitatea unui astfel de individ, reusind sa transmita atat de multe prin comportamentul lui Cath si gandurile ei! Pur si simplu m-am indragostit de felul in care isi construieste personajele, iar faptul ca numarul lor este destul de redus este un atuu in vederea obtinerii efectului dorit de Rowell. Dupa ce termini volumul de fata te simti de parca tocmai pleci de la o intalnire cu cei mai buni prieteni ai tai, alaturi de care tocmai ai petrecut o zi minunata, vorbind despre verzi si uscate. Intotdeauna mi-a placut sa "intalnesc" noi amici prin intermediul paginilor; intr-o perioada, era motivul principal pentru care citeam.
Chiar si asa, am realizat mai tarziu, dupa cum a facut si a noastra protagonista, ca uneori viata bate cartea. Si despre asta doreste si Rainbow sa ne vorbeasca, prin intermediul acestei frumoase povesti. Desi lumea fantastica este un lucru constant in viata noastra, pe care am invatat sa il pretuim si la care apelam cand dorim, nu trebuie sa ne inlocuim niciodata propriile experiente si trairi cu unele ireale. Pentru ca viata trebuie traita, cu bune sau rele. Niciodata nu o sa poti sa traiesti, in adevaratul sens al cuvantului, prin carti. Am invatat lucrul asta, atat in maniere frumoase, cat si in cele mai dure si mi-a facut un bine sa imi reamintesc odata cu "Fangirl" si Cather. Asadar, mi se pare ca ideea cartii este geniala. M-a atras inca de cand am citit descrierea si am adorat felul in care a fost dezvoltata.
Ritmul volumului nu este, dupa cum am spus, unul alert. Nu o sa pretind niciodata ca am stat cu sufletul la gura cand am citit sau ca, la un moment dat, situatia a luat o intorsatura pe care nu o asteptam. Doar ca totul a fost atat de... placut. "Fangirl" mi-a dat sentimentul acela de confort pe care il cautam, m-a facut sa vreau sa nu mai termin niciodata, fara sa foloseasca tone de suspans. Naratiunea in sine, desi nu consta in nimic deosebit, era o adevarata delectare. Asta ma face sa compar cartea cu o prajitura :)) Si totusi, oricat de mult mi-a placut pe parcurs, nu mi-am imaginat ca, de indata ce am vazut "Sfarsit" pe ultima pagina, am sa ma simt de parca am mai pierdut un prieten. De obicei, ma astept sa fiu asa dupa carti de genul "Allegiant" sau "Clockwork Princess"; asa ca volumul lui Rowell m-a mai luat odata prin surprindere, din cauza atasamentului total neasteptat pe care l-am dezvoltat pentru Cath, Levi, Wren si Reagan si pentru modul trasnit si adorabil in care este descris acest an nebunesc de Universitate.
De asemenea, nu am putut sa nu admir cat de frumos se insista pe notiunea de scris. Poate stiti cat de mult s-a remarcat partea de fan fiction in zilele de astazi si, desi nu consider chestia asta un lucru rau, cred totusi ca nu este la fel de productiv ca si scrisul propriu-zis. E mult mai usor sa imprumuti lumea si personajele deja create de cineva, insa sadisfactia pe care o ai cand reusesti sa dai nastere unui erou sau unui taram folosindu-te doar de imaginatia ta si de cantitatea de talent si ambitie de care dispui... mi se pare superb! E unul dintre cele mai complexe si mai superbe sentimente din cate exista. Recomand tuturor, desi da dependenta!
Daca tot vorbim de scris, trebuie sa mai spun ca stiulul de scriere al autoarei mi s-a parut foarte ok; maniera a fost una detasata, dar in acelasi timp placuta, iar finalul este extrem de bine ales. Respect decizia de a lucra la persoana a treia si pot sa spun ca a fost una inspirata.
Nu prea gasesc nimic de criticat la "Fangirl". O recomand tutror celor care cauta ceva relaxant, ceva care sa le ofere acel "altceva"din lectura, chiar daca nu intram in fantasy si care nu isi doresc neaparat actiune sau deep-emotional-things.Si celor care stiu cum e sa fii "fangirl"in unele ocazii sau in viata de zi cu zi :D

Titlu: Fangirl
Autor: Rainbow Rowell
Editura: Martin's Griffin
Nr. pagini: 438




Recenzie "Allegiant" (Divergent #3) de Veronica Roth

luni, 4 noiembrie 2013

| | | 19 comentarii
What they said: One choice will define you.


What if your whole world was a lie?

What if a single revelation—like a single choice—changed everything?
What if love and loyalty made you do things you never expected?
The faction-based society that Tris Prior once believed in is shattered—fractured by violence and power struggles and scarred by loss and betrayal. So when offered a chance to explore the world past the limits she’s known, Tris is ready. Perhaps beyond the fence, she and Tobias will find a simple new life together, free from complicated lies, tangled loyalties, and painful memories.
But Tris’s new reality is even more alarming than the one she left behind. Old discoveries are quickly rendered meaningless. Explosive new truths change the hearts of those she loves. And once again, Tris must battle to comprehend the complexities of human nature—and of herself—while facing impossible choices about courage, allegiance, sacrifice, and love.

Told from a riveting dual perspective, Allegiant, by #1 New York Times best-selling author Veronica Roth, brings the Divergent series to a powerful conclusion while revealing the secrets of the dystopian world that has captivated millions of readers in Divergent and Insurgent."

What I say: Uf. Gata. Am terminat-o. Inca nu imi vine sa cred, fapt pentru care azi m-am trezit cu gandul ca trebuie sa finalizez "Allegiant" si "Comedianta". Apoi m-au lovit evenimentele de ieri noapte, cu mine plangand ca o disperata si imbratisand kindle-ul si am realizat ca inca o trilogie superba s-a dus. Nu stiu cati dintre voi ati fost vreodata atenti la imaginea mea de profil, dar pe langa paginile alea apare si un citat: "You know you've read a good book when you turn the last page and feel as if you've lost a friend". Si asta este exact sentimentul pe care il am acum, cand imi amitesc cum am ajuns sa citesc "Divergent", cu cata ardoare asteptam "Insurgent" si uimirea mea la terminarea volumului doi. Primul volum este una dintre singurele carti pe care le-am recitit, si inca imi amintesc cu cata fericire traiam evenimentele, chiar si a doua sau a treia oara. Credeti-ma sau nu, cartile astea mi-au deschis portile distopiilor. M-au facut sa ma indragostesc de acest nou gen, sa imi doresc sa citesc mai mult din el, chiar sa ma gandesc cum ar arata lumea mea distopica. Asa ca va dati seama ca imi e greu sa trag linia de final si sa ii spun adio. Si acum sunt sentimentala and shit.
In orice caz, am mai spus-o si o sa o mai spun: merita sa cititi trilogia Veronicai. Are o poveste grozava de oferit, niste personaje superbe, multe mesaje ascunse dincolo de naratiunea propriu-zisa... si tipa a fost in Cluj. Pe bune. Are poze cu cartierul bunicilor mei si toate alea :D
Daca vreti sa vedeti cum s-a ajuns la situatia incalcita din descriere, recenzia primului volum este aici (nu e extraordinara, aveam vechiul meu stil de recenzare pe atunci), iar cea pentru "Insurgent" este pe drum. Sper sa reusesc sa o fac in weekend-ul viitor. Va spun asta pentru ca nu o sa ma apuc acum sa povestesc, pe scurt, intamplarile din "Divergent" si volumul doi. Ar strica totul.
Good. Sa ne apucam de treaba serioasa. Aici vine partea in care voi, cei care, prin nu stiu ce minune nu ati citit seria sau cartea a doua, va luati talpasita pana la librarie si cumaparti carte/cartile. Si le cititi. Si apoi reveniti si ma injurati pentru ca v-am distrus viata. Cu placere :D
Stiu ca prin cap va trece doar o singura intrebare: ti-a placut sau nu? Nu si nu. Am adorat-o. Am devorat fiecare cuvant din ea, cat mai lent posibil, ca sa nu ii dau drumul niciodata. Am facut rost de ea, dupa cum s-a vazut, foarte repede, si m-am apucat instant de citit. Am citit in cateva ore un sfert din carte si aveam de gand sa continui in acelasi ritm, pana cand mi-am dat seama. Nu o sa mai fie inca o carte dupa. Nu o sa mai am nimic de asteptat. Nu o sa ma reintalnesc cu Four, Tris, Christina sau Uriah in volumul urmator. Nu o sa mai admir scrisul Veronicai, sau modul in care reuseste sa construiasca o lume noua din nimic. Asa ca am facut singurul lucru care mi se parea logic: am incetinit. Am setat o limita de cateva pagini pe zi, pe care le citeam cu rolul de burete bine fixat in creier, absorbind si disecand fiecare scena. Poate ca de asta am inteles nevoia autoarei de a incheia cu acel deznodamant. Poate ca de asta am reusit sa ma bucur atat de mult de "Allegiant".
Probail ca sta nu o sa fie o recenzie tipica, pentru ca veau sa va spun mai multe lucruri care ma deranjeaza. Toate se leaga de comportamentul fanilor in legatura cu decizia Veronicai si modul in care o critica. Asa ca, deschide-ti ochii bine si nu va suparati. E doar opinia unui biet soarece de biblioteca, care vede lucrurile din perspectiva lui.
So, here's the deal. Cand esti autorul unei carti, esti papusarul. Controlezi totul, de la mediul in care personajele isi desfasoara activitatea de zi cu zi, la cerealele pe care le mananca la micul dejun. Le controlezi gandurile, actiunile, simtamintele. Asadar, le controlezi destinul. Intr-o secunda poti sa le faci sa stea in cap de fericire, pentru ca in momentul urmator sa intre intr-o depresie crunta si sa se sinucida. Ok, e decizia ta daca vrei ca lucrurile sa fie logice, sau doar le arunci pe foaie, pentru ca asa ai tu chef. Si cel mai probabil, daca alegi cea de-a doua varianta, nu stiu cat succes o sa ai (asta in cazul fericit in care vei fi publicat).
Acum ca ati inteles toate chestiile astea, let's move on. Veronica este papusarul situatiei. E aceeasi persoana care a scris si primul volum. Asta inseamna ca stia ce o sa se intample, inca de la bun inceput. Asta inseamna ca si-a modelat personajele pentru deznodamantul respectiv. Intr-o carte nimic nu este la intamplare. Fiecare gest, gand sau traire poate sa aiba consecinte, fie in viitorul apropiat sau indepartat. Depinde doar de cititor si de puterea lui de intelegere si anticipatie sa realizeze asta.
Acum, tot ce vreau sa transmit prin intoducerea de mai sus e ca daca tu nu ai inteles de ce autoarea a facut ce a facut, exista o problema. Ori nu vrei sa intelegi situatia, ori nu ai inteles situatia (si atunci iti recomand sa taci si sa recitesti pana iti dai seama de ce). "Ma bucur" ca toata lumea arunca cu rosii in autor, daca finalul de "and they lived happily ever after" nu este prezent. Pai, hai sa analizam putin viata. Cate situatii se incheie in mod fericit?
Am inteles, nu va deranjaza ca s-a intamplat, poate va deranjaza modul. Hm, va rog recititi. O sa vedeti cat de meaningful e toata scena, cat de frumos incheie Veronica acel capitol, cu cat sentiment o face. Aproape am putut sa-i simt lacrimile din ochi, felul in care a ezitat cand a pus punctul ultimei propozitii. Stati putin si recititi ultimele cuvinte ale personajului, apoi amintiti-va de alte cuvinte cu legatura din "Divergent". Sau, si mai simplu, daca ati citit si tot sunteti nelamuriti, lecturati chestia asta: http://veronicarothbooks.blogspot.ro/2013/10/about-end-of-allegiant-spoilers.html. O sa va ridice valul de pe ochi :)
Sfarsitul partii revoltate. Trecem la mini-recenzia propriu-zisa.
Acelasi farmec al stilului de scriere si al ingeniozitatii m-a fermecat si de aceasta data. Ideea cu boala genetica mi s-a parut extrem de originala (mai ales ca am si inteles-o, cum anul trecut am invatat genetica de facultate...) si pot sa spun ca daca asta nu este o premisa pentru un plot de milioane, atunci nu stiu care e. Mi s-a parut solutia ideala, mai ales ca de la inceput m-am intrebat cum au reusit oamenii sa aiba numai o anumita "calitate". Now it all makes sense :))
De asemenea, pentru ca stiu ca sunteti curiosi si de asta, alternarea perspectivelor mi s-a parut mai mult decat ok. Asa am putut sa patrundem pentru prima oara in mintea lui Four, sa vedem cu adevarat cum gandeste, nu numai in momentele cu Tris, ci si in momentele de actiune. Iar ultimele capitole... mi-au rupt inima in bucati. Puteam sa simt atat de bine sentimentele alea. M-au invaluit in intregime si m-au facut, dupa cum am spus, sa plang cam jumatate de ora. Au fost descrise atat de bine, si atat de realist, incat si acum imi vine sa plang, amintindu-mi cate citate frumoase s-au ascuns in trei, patru capitole.
Personajele, ca de obicei, fara pata. Evoulutia lor: perfect logica. Constructia lor: flawless.
In concluzie, eu sunt extrem de multumita. "Allegiant" a fost o surpriza placuta, m-a tinut in priza pe tot parcursul lecturii, m-a facut sa trec prin toate starile emotionale posibile si sa imi doresc mai mult. A fost finalul unei trilogii pe care nu o voi uita niciodata, si de care imi voi aminti mereu cu placere. Iubesc "Divergent" pentru asta. Si o iubesc pe Veronica Roth pentru curajul de care a dat dovada cand a scris cartile astea. Tipa e cu adevarat din Neinfricare.
Un singur lucru ma nemultumeste: ca s-a terminat. Dar, cum spune si vorba, toate lucrurile bune au un sfarsit. Acum astept sa ma distruga emotional si "Champion" (Legend #3) and I'm done with my life.
Agentul revolutionar terminat.


Titlu: Allegiant
Autor: Veronica Roth
Anul aparitiei: 2013
Nr. pagini: 526