Recenzie "Camera" de Emma Donoghue

joi, 24 aprilie 2014

| | |
What they said: "Pentru Jack, un băieţel în vârstă de cinci ani, Camera înseamnă lumea. Acolo s-a născut şi a crescut; împreună cu mama lui, acolo se joacă, citeşte şi învaţă lucruri despre viaţă. Noaptea, mama îl închide cu grijă în dulap, unde trebuie să doarmă când vine Batrânul Nick în vizită. 
Pentru Jack, Camera înseamnă acasă, dar pentru mama lui e închisoarea în care Batrânul Nick a ţinut-o captivă timp de şapte ani.
Prin determinare, ingeniozitate şi o dragoste uriaşă, mama a creat o viaţă pentru Jack. Dar ştie că nu e de ajuns... nici pentru Jack, nici pentru ea însăşi. Aşa că pune la cale un plan de evadare, crezând în curajul fiului ei şi în noroc. Însă nu înţelege cât de puţin pregătită este în realitate pentru ca planul să reuşească. 
Narată în întregime în limbajul plastic şi savuros al lui Jack, băieţelul de cinci ani, Camera este o poveste despre curaj şi despre legătura profundă dintre părinte şi copil."

What I say: Dupa ce am auzit atat de multe lucruri despre aceasta carte, am simtit ca a vent timpul sa pun si eu mana pe ea. Si de aceasta data trebuie sa multumesc echipei Libris, care a facut posibila aparitia acestei recenzii. Dupa cum bine stiti, Libris este o librarie online unde puteti gasi o gama foarte variata de carti online, atat in limba romana cat si in limba engleza. Pentru a fi la curent cu promotiile si volumele care isi fac aparitia pe piata de carte, va invit sa le accesati site-ul :) Cu siguranta veti gasi acolo viitoarea voastra lectura!
Dupa cum spuneam, am auzit foarte multe lucruri despre "Camera" Emmei Donoghue. Am citit extrem de multe recenzii, atat pozitive cat si negative si pare sa fie o carte pe care a citit-o toata blogosfera. Se intampla uneori, la anumite intervale de timp, ca toata lumea sa citeasca in acelasi timp un anumit volum si parca se produce o explozie uriasa. Peste tot unde te duci dai cu ochii de respectiva lectura. Si asa se intampla si cu volumul de debut al autoarei irlandeze: fie ca era vorba de biblioteca scolii, de librarii, de bloguri de carte pe care le frecventez, ma urmarea peste tot. Si intr-un final am spus "de ce nu?"
Subiectul este destul de cunoscut: "Camera" spune povestea unui baietel in varsta de cinci ani pe nume Jack care a trait toata viata lui impreuna cu mama sa intr-o singura incapere. Acel spatiu este tot ce stie el, locul in care s-a nascut, a crescut, a facut primii pasi si invata lucruri noi alaturi de mama. Totul are locul sau in acest mic univers limitat, totul este masurat si cunoscut, nimic nu pleaca sau se schimba vreodata. Pentru micutul nostru protagonist, nu exista nimic inafara camerei. Insa mama lui stie ca dincolo de usa sigilata de Batranul Nick se intinde o intraga lume, care i-a fost rapita acum sapte ani. Si cu cat baietelul ei creste mai mult, cu atat mai mult isi doreste sa iasa din inchisoarea improvizata a rapitorului ei pentru a-si recapata libertatea. 
Povestea incepe chiar in ziua in care Jack implineste cinci ani, fiindu-ne prezentata viata celor doi si rutina pe care au construit-o pentru a supravietui. Astfel, cititorul este introdus treptat in mediul incaperii, care pare un univers paralel, in care fiecare obiect este personificat si unii termeni folositi de narator sunt destul de vagi. Asadar, timp de 50 de pagini suntem familiarizati cu cadrul deosebit creat de Emma Donoghue. 
La inceput nu pot sa spun ca am avut dificultati de adaptare, intrucat m-am obisnuit destul de repede cu intreaga poveste si am inceput sa imi dau seama tot mai repede despre ce este vorba. Totusi, unii dintre cititori ar putea gasi dificila aceastra "intrare" si ar putea fi speriati. Nu va descurajati! Dupa ce treceti de prima parte a volumului, totul se va clarifica.
Pe de alta parte, daca am fost capabila sa intru in atmosfera si sa imi construiesc un anumit "schelet suport" inca din primele cateva zeci de pagini, nu am reusit sa fac un lucru destul de important: sa ma familiarizez cu naratorul. Nu mi se intampla decat foarte rar sa nu pot gasi punti de legatura care sa formeze conexiunea dintre cititor si personaj, insa din pacate cartea de fata a fost o provocare pentru mine datorita stilului de naratiune. Stiu ca puteti invoca faptul ca, in cazul de fata, rolul vocii narative este asumat de un baietel de sase ani, insa problema nu a fost aceasta. Desi am inteles in totalitate situatia dificila in care se aflau personajele principale, precum si gravitatea intregului fapt, nu am putut sub nicio forma sa accept mentalitatea pustiului. 
Realizez ca autoarea a facut o treaba excelenta si merita toate laudele din lume pentru felul in care a reusit sa intre in pielea personajului atat de bine. Pana la urma, cati ar fi capabili sa ia asupra lor o voce atat de dificila precum cea a lui Jack, un simplu copil inocent care descopera lumea abia la cinci ani, dupa ce toata viata sa a crezut ca nu exista nimic inafara de mama sa si Camera? Era imposibil ca modul de gandire sa fie la fel cu cel al unui baietel normal. Traumele prin care a trecut, precum si cantitatea uriasa de informatii pe care trebuie sa o asimileze si care apare din senin peste noapte... este coplesitor pana si pentru cel care se gandeste, ca sa nu mai vorbim de Emma, care a trebuit sa se muleze exact pe mentalitatea si limbajul lui. Mi se pare ceva extraordinar si nu pot sa nu admir efortul. Este ceva demn de toata stima si de aceea pot sa spun cu mana pe inima ca da, Donoghue este un autor talentat si incredibil de bun.
Dar, dupa cum bine stiti, fiecare cititor are propriul lui stil, propria lui perceptie. Si acest lucru se vede si in cazul meu. Pentru mine a fost extrem de greu sa duc cartea la sfarsit. Nu ma puteam mula pe stilul de naratiune, nu puteam sa intru in pielea lui Jack si sa traiesc cartea asa cum ar fi trebuit. Am mai spus in cadrul unei alte recenzii ca pentru mine exista doua tipuri de carti: cele in care nu pot trece de litere si constientizez ca sunt doar eu si o carte si cele in care uit ca realitatea exista si sunt cu totul aspirata, trecand de partea "fizica" a volumului. Din pacate, "Camera" a intrat in a doua categorie. Dar, dupa cum spuneam, totul depinde de lector. Poate ca eu nu am reusit sa constientizez pe deplin efectele intregii situatii asupra lui Jack, dar mama, spre exemplu, a devorat-o pur si simplu in doua zile si a adorat fiecare parte din ea. 
Cu toate ca acest aspect a diminuat considerabil placerea lecturii, nu pot sa spun ca nu au fost momente in care am adimirat cu adevarat scriitura de fata. Incepand cu cel mai evident element, povestea, care musteste de originalitate si are o intriga incredibila si continuand cu modul prin care irlandeza gaseste cheia fiecarui moment dificil, "Camera" este cu certitudine un volum care merita sa isi gaseasca locul in biblioteca voastra. Mi se pare un lucru extrem de complex modul in care se exploreaza toate fatadele problemei, totul fiind disecat si solutionat intr-un mod foarte logic, dar nu neaparat previzibil. Totusi, accentul cade, in mare parte, cum este si normal, pe partea psihica si nu pe actiune. Desi da, avem si destula actiune.
Tragand linie, cred ca cuvantul care descrie cel mai bine volumul de fata este "controversat". De la subiectul pe care si-l propune sa il exploreze pana la sentimentele confuze pe care le induce, "Camera" este o lectura inedita, care nu seamana cu nimic din ce ati citit pana acum. Si eu sunt destul de nelamurita in legatura cu toata treaba: unele aspecte m-au impresionat si socat profund, altele m-au lasat destul de rece. Este un puzzle, a carui imagine creata depinde de fiecare persoana. Asa ca va sfatuiesc cu draga inima sa o incercati! Sunt extrem de curioasa despre gandurile voastre!

Titlu: Camera
Titlu original: Room
Autor: Emma Donoghue
Anul aparitiei: 2010
Editura: Trei





3 comentarii:

bobiță spunea...

Eu nu am citit cartea și îți spun sincer că acum este prima dată când aud de ea. Tema pare una interesantă și mereu au fost frumoase cărțile care au ca personaj principal un copil până în zece ani, deoarece copilașii ăștia fac cartea mult mai interesantă și explică totul atât de simplu și inocent. Recenzia este foarte frumoasă, iar mie mi-ar plăcea să citesc cartea. Îți mulțumesc de recomandare și îți urez o zi bună!
îmbrățișări de la bobiță

Patricia spunea...

Am citit jumătate de carte şi pe urmă am renunțat. De regulă, atunci când un volum nu mă captivează şi continui să lecturez din el fără să sesizez că încep să se construiască mai bine subiectul/ personajele îmi dau seama că n-are sens să îmi mai pierd timpul cu el. Felicitări din partea mea pentru că ai reuşit să duci lectura până la capăt. O recenzie minunată ca de obicei, draga mea Ale :*

dark_eyes spunea...

@Bobita: E genul ala de carte care este altfel pentru fiecare persoana, deci iti recomand sa o citesti ca sa te convingi cum e! Te pup :*
@Paty: Nah, m-am straduit si eu ;) Te pup si eu Paty!

Trimiteți un comentariu