Recenzie "Love letters to the dead" de Ava Dellaira

marți, 3 iunie 2014

| | |
What they said: "It begins as an assignment for English class: Write a letter to a dead person. Laurel chooses Kurt Cobain because her sister, May, loved him. And he died young, just like May did. Soon, Laurel has a notebook full of letters to people like Janis Joplin, Amy Winehouse, Amelia Earhart, Heath Ledger, and more; though she never gives a single one of them to her teacher. She writes about starting high school, navigating new friendships, falling in love for the first time, learning to live with her splintering family. And, finally, about the abuse she suffered while May was supposed to be looking out for her. Only then, once Laurel has written down the truth about what happened to herself, can she truly begin to accept what happened to May. And only when Laurel has begun to see her sister as the person she was; lovely and amazing and deeply flawed; can she begin to discover her own path."

What I say: Poate ca nu o sa va surprinda mai deloc, insa de cand am vazut numele lui Kurt Cobain in descriere, am spus clar ca asta va fi o carte la care am sa ajung candva. Dupa care, nu mi-a luat mult sa observ de cine este recomandata. Si mai apoi am vazut un book-tuber care are gusturi asemanatoare cu mine, spunand ca este o carte care merita sa fie citita. Era prea mult. Dupa cum am spus, sunt unele perioade in care toata lumea pare ca lectureaza exact aceeasi carte. Asa ca este inevitabil sa nu ma tot lovesc de ea. La inceput chiar aveam de gand sa ii respect locul in lista, urmand sa iau la rand titlurile care ma asteapta de ceva vreme pe masa... dar apoi am cedat, bineinteles. Insa daca este un lucru pe care l-am invatat in cariera de cititor, acela este sa nu imi tai pofta de a citi un anumit volum doar pentru ca alte zeci ma asteapta. Daca chiar am "nevoie" sa il citesc chiar atunci, then so be it. De cele mai multe ori, instinctul are dreptate si urmeaza sa devorez cartea intr-o zi sau doua.
Asa a fost si in cazul asta :)
Exista tot mai multe carti care dezbat problemele unor adolescenti care au pierdut ceva sau pe cineva important in viata lor. E plin genul YA cu protagonisti care mai de care mai "oropsiti" ca sa spun asa. Avem cazuri complexe, cazuri mai simple, cazuri care ne aduc lacrimi in ochi si cazuri care ne lasa reci, desi povestea este, pana la urma, o drama. Dar de ce de unele ne bucuram mai mult, cu toate ca au aceeasi tipologie in centrul actiunii?
Exista o singura explicatie. Fiecare volum poate sa rezoneze mai mult sau mai putin cu cititorul; si pentru ca prima varianta sa aiba loc, trebuie sa avem un stil care sa duca la implicare emotionala, sa reuseasca sa ne puna in locul personajului si chiar sa ne ilustreze subiectul intr-o maniera inedita, pentru a uita de stereotipuri si similaritati. In mare masura, acest lucru depinde de stilul de scriere. de originalitatea prezentarii ideilor, de narator, etc, etc. Si, pentru ca fara nu se poate, de cat de mult socheaza.
Nu stiu voi, dar in timp am dezvoltat o pasiune pentru naratori si moduri de narare cat mai ciudate, mai iesite din tipare. De aceea, de cate ori ma intreaba cineva care este cartea mea preferata, am sa ma gandesc prima oara la cele care mi-au sarit in ochi prin vocea narativa. Cel mai bun exemplu: "Hotul de carti". Sau volume in care autorul se foloseste de narator pentru a comunica mijlocit cu cititorul. Genul asta ma atrage, ma face sa iau o gura proaspata de aer in toata "poluarea" cliseelor. Si cu cat citesc mai mult, cu atat devin mai interesata de specializarea asta, o caut si incerc sa selectez cat mai mult, pentru a avea o poveste faina, sar si ce imi place mie, ceva mai condimentat. In categoria asta exista si naratiunea sub forma de scrisori.
Deci ce avem aici? Laurel, o fata de saptesprezece ani, care se muta la o scoala noua. So far, nicio surpriza. Mai apoi, ni se dezvaluie faptul ca sora ei a murit, insa nu stim exact cum. Nu e ceva nou, si totusi avem putin mister. Puncte extra pentru faptul ca nu avem totul pe tava. Si in primele pagini il intalnim si pe Sky, baiatul mister. Pana aici, dupa mintea mea, as fi lasat frumos kindle-ul si m-as fi dus sa iau alta carte mai buna, urmand sa o aman pana pe vara, cand creierul imi e prea incalzit pentru a mai comenta (cum face de obicei). Nu ma indoiesc nicio clipa ca as fi facut asta daca nu erau cuvintele de la inceput: "Dear Kurt Cobain". Asa ca, mi-am luat, vorba basmelor, inima in dinti si am spus ca Nirvana merita un efort.
Si pana la urma... chiar am meritat. Nu am sa spun ca m-a dat pe spate, nici ca m-a emotionat pana la lacrimi, dar au fost unele parti care chiar m-au facut sa gandesc. Sa incerc, cu adevarat, sa ma pun in locul personajului. Cu toate ca protagonista mi s-a parut putin cam imatura in gandire pentru toata situatia, au existat unele parti in care mi-a parut cu adevarat rau de Laurel si de prietenele ei, de mizeriile pe care viata asta le arunca uneori in viata ta si tu esti obligat sa te descurci cu ele, fie ca poti, fie ca nu. Unii dintre noi cedeaza; altii au un fel mai aparte de a se descurca.
Pe parcursul lecturii, tanara scrie unor persoane care au avut un rol, direct sau indirect in viata sa si a familiei sale. Kurt era preferatul lui May, Judy Garland era idolul mamei ei, Janis Joplin pune in versurile sale o parte din viata, explicand-o mult mai bine decat multi dintre filozofi. Si asta m-a atras cel mai mult. Scurtele momente in care Laurel ne spunea ceva despre personalitati, despre viata, muzica sau cariera lor si le "traducea" sentimentele. Mereu am avut impresia ca poezia si versurile melodiilor nu sunt accesibile tuturor. Desigur, le poti invata pe de rost si le poti canta/recita pana ragusesti. Dar exista acel ceva din ele care te misca, te face sa le sucesti pe toate partile si sa le intrepretezi pana cand ajungi la intelegere. Atunci traiesti cu adevarat versul respetiv. De aceea sunt reticenta cand vine vorba de poeti. Simt ca nu am atat de multa experienta si cunostiinte despre lume pentru a intelege, cu adevarat, ce vor ei sa imi transmita. Si nu imi spuneti voi ca mi se preda asta la scoala, pentru ca e bullshit.
Laurel incearca sa isi traduca familia, lumea si sentimentele cu ajutorul acestor persoane si a ceea ce au lasat ele in urma. Pana la final, categoric mi-a trezit interesul pentru multe dintre aceste personalitati, asa ca un avantaj clar este ca mi-am imbogatit cultura generala :) Alta parte buna e ca am reusit si eu sa "traduc" cate ceva din lumea noastra.
Am avut parte si de culori pe aceasta panza. Nu au lipsit teme tot mai des tratate (dar care raman la fel de controversate) precum homosexualitatea, abuzul si violenta in familie, molestarea si tot soiul de alte probleme care ne afecteza pe noi si pe cei dragi. Pe langa toate acestea, cum e normal intr-o carte YA, au fost si drame adolescentine si petreceri, despartiri si certuri intre prieteni, dar partea buna e ca m-am bucurat de ele. Am fost incantata de modul in care au fost construite prietenele lui Laurel, precum si faptul ca Ava nu a insistat foarte mult pe ideea de "alcool si titgari". Da, haideti sa ne cramponam toti de faptul ca, in clasa a unsprezecea, cei mai multi fumeaza si beau la petreceri. Categoric nu consider ca lucrul asta e bun (si chiar cred ca lumea a degenerat destul de rau in privinta asta), dar lucrul asta e stiut. Nu se mai mira nimeni ca doua fete de liceu fumeaza. Nu se mai mira nimeni de faptul ca probabil au pus tigara in gura mai repede decat au invatat toate sistemele de la biologie. E un adevar trist, dar e adevarul Asa ca multumesc autoarei ca nu am mai facut taraboi si pentru chestia asta. A fost enjoyable. Nu inedit, dar enjoyable.
Nu stiu daca aveti de gand sa puneti mana pe cartea asta, insa eu personal o recomand. Nu tuturor, categoric, dar o recomand pentru cei carora le place genul si care sunt atrasi de subiect. Pentru mine, faptul ca au fost scrise sub forma unor scrisori, inexistenta unui final roz si ideea noua de a include personalitati in viata de zi cu zi, au fost de ajuns sa ma convinga sa ii dau 4 stele pe Goodreads.
P.S. Va sfatuiesc sa asteptati, cartea o sa apara curand la Editura Trei :)

Titlu: Love lettes to the dead
Autor: Ava Dellaira
Editura: MacMillan
Nr. pagini: 327

7 comentarii:

Leontina spunea...

Editura Trei văd că traduce niște cărți tare interesante în ultima vreme. Am tot auzit lucruri bune despre cartea asta, singurul lucru care m-ar opri, ca să zic așa, din a o citi e comparația cu "The perks of being a wallflower" care a avut prea multă dramă în ea pentru gustul meu.

dark_eyes spunea...

@Leontina: Cred ca aceasta comparatie se face datorita faptului ca pe coperta este recomandarea de la Stephen Chbosky. Dar nu e aceelasi lucru si cu siguranta nu are atat de multa drama.

Patricia spunea...

Vreau și eu să o citesc, am nevoie de ceva YA, am băgat prea mult SF în mine în ultima vreme. Ale, ce book-tuberi urmărești? Sunt curioasă :))

dark_eyes spunea...

@Paty: Cred ca o sa iti placa. Nu e genul de carte care iti ramane neaparat in minte, dar e numai buna de dat gata intr-o zi :)
Mai, destul de multi: Little Book Owl, polandbananasBOOKS, Ariel Bisett, PeruseProject, Katytastic, Padfootandprongs07, Jessethereader, TheEightPotter si astia sunt preferatii, de la care nu prea scap niciun video. Tu?

iri spunea...

ah, vreau si eeeeeu <3

Patricia spunea...

Urmăresc constant polandbananasBOOKS, Jessethereader şi Cassjay Tuck. Aici nu l-am inclus pe John Green şi ale lui minunate videouri.

Dubhe spunea...

Și eu am văzut cartea asta întruna pe booktube, dar mi-e frică să mai încerc ceva ce e foarte popular acolo deoarece în ultima vreme sunt constant dezamăgită de ce găsesc.
Am impresia că se încearcă atât de mult dezvoltarea genului YA încât la un moment dat, devine plictisitor și sincer nu pot pricepe cum booktuberii citesc DOAR genul ăsta. În fine...
Mi-a plăcut recenzia! Singurul motiv pentru care voiam să citesc cartea era ă, Kurt Cobain. (da, avem gusturi foarte asemănătoare la muzică din câte observ)

Trimiteți un comentariu